Plenul Parlamentului a votat, marţi, pentru un mandat de şase ani, noua componenţă a Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fiind înregistrate 232 de voturi "pentru" ale parlamentarilor.
Numirea membrilor CNSAS s-a făcut, conform legii, prin apel nominal, aceasta fiind aprobată cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor.
Astfel, din CNSAS vor face parte Dragoş Gheorghe Petrescu (propunere din partea preşedintelui României), Claudiu Octavian Secaşiu (propus de prim-ministrul), Florian Bichir (propus de Grupurile parlamentare progresiste), Florin Abraham şi Laurenţiu Tănase (propunere a Grupului parlamentar PSD), Cazimir Ionescu (propunere din partea Grupului parlamentar PSD din Senat şi Camera Deputaţilor).
Au fost votaţi să facă parte din CNSAS Ladislau Antoniu Csendes (propunere a grupurilor parlamentare UDMR din Senat şi Camera Deputaţilor), Corneliu Turianu, Virgil Leo Ţărâu şi Adrian Ciofrâncă (propunere din partea grupurilor parlamentare PDL din cele două camere ale Parlamentului).
Potrivit legii, membrii CNSAS sunt numiţi de Parlament – un membru reprezentant al societăţii civile, propus de preşedintele României, un membru reprezentant al societăţii civile propus de prim-ministru, şi nouă membri, la propunerea grupurilor parlamentare.
Membrii celor Comisii juridice ale Parlamentului i-au audiat, luni, pe candidaţi şi au constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale, hotărând cu unanimitate de voturi să adopte un raport favorabil în vederea numirii în funcţiile de membri ai CNSAS acestora.