Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a declarat în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că apariţia numelui său în plângerea făcută la Parchet în cazul Sterling de către fostul premier Emil Boc a fost o eroare, iar lucrurile s-au lămurit.
Gabriel Berca a afirmat că nu este anchetat în niciun dosar, răspunzând astfel unei întrebări adresate de moderatori.
În ce priveşte apariţia numelui său într-o plângere făcută de Emil Boc la Parchet în cazul Sterling, Gabriel Berca a precizat că a fost o eroare nominalizarea sa.
"Da, dintr-o eroare, şi verificările s-au făcut. Din punctul de vedere al Secretariatului General al Guvernului problema s-a închis. N-am fost niciodată chemat pe această temă şi nici nu e cazul să mă cheme pentru că, repet, situaţia este foarte simplă şi era o chestiune procedurală care a fost foarte repede clarificată", a mai spus ministrul Administraţiei şi Internelor.
Raportul Corpului de Control al primului ministru din perioada mandatului lui Emil Boc privind modul în care au fost respectate prevederile legale la încheierea şi derularea contractului de explorare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele XIII Pelican şi XV Midia dintre Agenţia Naţională pentru Resursele Minerale şi Sterling Resources Ltd., precum şi a actelor adiţionale la acestea şi modul în care au fost iniţiate, avizate şi adoptate actele normative de aprobare a acestora îi indica drept responsabili pe Gabriel Berca, fost secretarul general al Guvernului şi pe Cătălin Doica, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor.
În iulie 2009, Guvernul Emil Boc a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu legalitatea contractului Sterling.
"Persoanele responsabile sunt indicate a fi, pe diferite aspecte, cei trei foşti preşedinţi ai ANRM, fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Gabriel Berca, pentru modul în care actul adiţional a fost introdus şi aprobat în şedinţa Guvernului, şi un fost secretar de stat de la Ministerul Finanţelor, Cătălin Doică, pentru cum s-a semnat de către reprezentantul Ministerului Finanţelor fără să aibă delegare de competenţe", potrivit actelor depuse atunci de Executiv.