Preşedintele Comisiei pentru învăţământ a Senatului, Mihail Hărdău (PDL), a declarat, marţi, că separarea etnică nu este de natură să consolideze învăţământul românesc şi că exemplul Universităţii Babeş-Bolyai este "elocvent şi demn de urmat".
"Exemplul UBB este elocvent şi este demn de urmat şi nu cred că o separare etnică este de natură să consolideze învăţământul românesc. Nu sunt de acord cu nicio separare pe criterii etnice. Până la urmă, dacă dezvoltăm acest subiect o să dezvoltăm subiectul bolnav român-bolnav maghiar, spital român-spital maghiar. Se ajunge la excentricităţi, la aberaţii care nu fac cinste spaţiului noastru românesc", a mai spus el, întrebat despre punctul său de vedere referitor la UMF Târgu Mureş.
Hărdău a arătat că, în opinia sa, situaţia de la UMF Târgu Mureş este cauzată de faptul că nivel local s-au acumulat în timp anumite frustrări în cadrul colectivului.
"La evaluarea calităţii din 2007, care s-a făcut la UMF, există o partiţie decentă, 50 la sută - 50 la sută între componenta maghiară a studenţilor. (...) Ceea ce este interesant şi de apreciat la acestă universitate, profesori români predau şi în limba maghiară şi invers. Profesorii nu au fost separaţi. Nu a existat o separare etnică din punct de vedere al profesorilor", a menţionat Hărdău.
El a arătat că separarea etnică din punctul de vedere al universităţii şi al corpului profesoral nu a existat, fiind vorba despre o universitate multiculturală în fapt.
"Ceea ce întâmplă acolo este legat, cred, de felul în care personalul maghiar a ajuns la funcţii de conducere. Dacă această partiţie între români şi maghiari poate a fost un pic asimetrică, aceasta are ca efect o creştere a asimetriei la funcţiile de conducere. Aceasta este o presupunere. S-ar putea să fi fost o lacună în modul în care care s-a realizat carta universitară", a apreciat senatorul PDL.
"Dacă în această cartă nu se regăsesc prevederi care să menţină un anumit echilibru, impus dinainte, atunci se pot dezvolta anumite asimetrii. De aici a plecat această nemulţumire", a mai apreciat Hărdău.
El a susţinut că universitatea trebuie să îşi găsească "resursele interioare ca să îşi recalibreze opţiunile".
Referitor la ameninţarea ministrului Educaţiei că va retrage finanţarea pentru UMF Târgu Mureş, Hărdău a explicat că ministrul poate să recurgă legal la o astfel de "constrângere".
"Orice universitate are o anumită autonomie (...), dar autonomia trebuie să se încadreze într-un cadrul legal, şi nu au respectat legea. Atunci, orice ministru care are o universitate care nu respectă legea îşi caută şi găseşte modalităţi de a realiza o mică constrângere. Este un factor de modificare decizională impus de la vârf pentru că ei nu au fost capabili să îşi reechilibreze sistemul interior. Mie mi se pare firesc ca un ministru să poată să îşi impună politica generată de lege. Ministrul nu poate face nimic în afara legii, pentru că ar pierde juridic, legal, pentru că ar fi dat în judecată", a spus el.
Guvernul va aplica o soluţie tehnică de înfiinţare a liniei maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, astfel încât studenţii să nu aibă nimic de reproşat faţă de modul de rezolvare a acestei probleme, a declarat, marţi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
Premierul Ungureanu şi liderii UDMR au convenit, luni seară, ca proiectul hotărârii de guvern privind înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş să fie aprobat marţi de Guvern în primă lectură şi lansat în dezbatere timp de zece zile.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a revenit, luni seara, la Guvern pentru a se asigura că proiectul hotărârii privind înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la UMF Târgu Mureş va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Executivului în forma convenită imediat după reuniunea coaliţiei.
Parlamentarii UDMR nu au participat, luni după-amiază, la şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precizând că au mandat în acest sens de la Kelemen Hunor şi că aşteaptă adoptarea hotărârii de guvern privind UMF Târgu Mureş.
Unii dintre deputaţii UDMR au venit, marţi, la plen, semnând lista de prezenţe.
Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat, marţi, că nu există o decizie a grupului parlamentar privind prezenţa la lucrările de plen, el arătând că unii deputaţi maghiari au venit la şedinţă, în timp ce alţii rămân în stare de aşteptare în legătură cu decizia Guvernului privind UMF Târgu Mureş.