Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, se face "unealta" UDMR în a exercita "presiune şi şantaj" asupra Senatului UMF Târgu Mureş, în loc să apere autonomia universitară, el exprimându-şi speranţa ca premierul să nu asume o decizie în acest caz.
"Exprim speranţa că premierul nu va asuma o decizie, o Hotărâre de Guvern care să fie expresia imixtiunii inacceptabile a intereslor electorale ale unei formaţiuni politice în destinele unei instituţii de învăţământ superior. Se cunoaşte poziţia UDMR, am constatat poziţia ehivocă - nu e prima dată - a PDL, am constat şi că, în fond, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, care ar trebui să fie primul apărător al autonomiei şi al unei instituţii foarte importante, practic se face unealta UDMR în a exercita presiuni, şantaj asupra Senatului Universităţii", a spus Antonescu.
Preşedintele PNL a precizat că poziţia USL este de sprijinire totală a conducerii Senatului UMF Târgu Mureş şi de respingereea totală a oricărei tentative de încălcare a autonomiei universitare.
"Credem că e o responsabilitate foarte mare, ar fi o decizie de foarte mare gravitate ca prin HG aceste lucruri să fie schimbate fără a se ţine cont de opţiunea conducerii Universităţii, a studenţilor, de toate acele instituţii ale societăţii civile care s-au pronunţat. Cred că prima obligaţie a oricărui Guvern, a oricărui premier, e aceea de a apăra instituţiile, Constituţia, pentru că autonomia universitară e prevăzută expres în Constituţie, nu doar în legile Educaţiei", a spus Antonescu.
El a precizat că UMF din Târgu Mureş a funcţionat de la înfiinţare în regim bilingv, multicultural, şi nu s-a pus problema că minoritarii maghiari nu s-ar fi bucurat de dreptul firesc de a învăţa în limba lor maternă.
"Chestiunea care se pune acum e că şi în România trebuie respectate prevederi care există inclusiv la nivelul UE. E obligaţia Guvernului de a apăra interesul public, dreptul fiecărui cetăţean de a putea beneficia de asistenţă medicală în limba oficială a acestui stat", a mai spus Antonescu.
Fostul ministru al Educaţiei Cristian Adomniţei a declarat, luni, că USL va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul Ungureanu adoptă HG privind înfiinţarea liniei în limba maghiară la UMF Târgu Mureş.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că în coaliţie s-a decis, luni, elaborarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, aceasta urmând să intre în şedinţa de Guvern de marţi.
Kelemen Hunor a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că liderul PDL, Emil Boc, a venit în coaliţie cu un mandat care arată că PDL susţine aplicarea Legii educaţiei "în spiritul şi litera ei, iar acest lucru se poate face prin adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare la UMF Târgu Mureş".
"Am discutat, luni, în coaliţie despre situaţia UMF Târgu Mureş, iar preşedintele PDL, Emil Boc, a venit cu un mandat care suna în felul următor: PDL susţine aplicarea Legii educaţiei în spiritul şi litera ei, iar acest lucru se poate face prin adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare la UMF Târgu Mureş. În acest moment, discutăm despre textul propriu-zis, despre conţinutul HG, astfel încât marţi să intre în şedinţa de Guvern. Problema UMF Târgu Mureş sperăm să fie rezolvată", a spus liderul UDMR.
Hotărârea de înfiinţare a unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş va fi adoptată marţi de Guvern şi va asigura predarea în limbile maghiară şi engleză în cadrul acestei structuri, a declarat, luni,, agenţiei MEDIAFAX, vicepremierul Marko Bela (UDMR).
"Am reuşit să ajungem astăzi la o înţelegere şi mâine Guvernul va adopta o hotărâre privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie. Va fi o nouă facultate care va funcţiona în limbile maghiară şi engleză şi va cuprinde medicina şi farmacia în limba maghiară, dar şi medicina în limba engleză şi alte câteva specialităţi, deci va fi o facultate mai amplă", a afirmat Marko, la finalul şedinţei de luni a coaliţiei.
Întrebat dacă Guvernul nu se teme de faptul că Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş ar putea avea o opinie contrară. Marko Bela a precizat că înfiinţarea noii facultăţi reprezintă atribuţia Executivului.
"Era obligaţia Guvernului să rezolve această problemă şi, conform legii, înfiinţarea de facultăţi intră în atribuţiile Guvernului", a spus Marko.
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Constantin Copotoiu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că nu crede că va fi emisă o hotărâre de Guvern privind înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ, însă, dacă va fi cazul, HG respectivă poate fi atacată în justiţie.
Parlamentarii UDMR nu participă la şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aşteptând adoptarea HG privind UMF Târgu Mureş.