Preşedintele UNPR Marian Sârbu a declarat, vineri, comentând afirmaţiile ministrului Finanţelor, Bogdan Drăgoi, că recesiunea tehnică va duce la diminuarea creşterii economice de la 2,5% la 1-1,5%, el precizând că această diminuare nu anulează obiectivele sociale.
Întrebat care vor fi consecinţele acestei recesiuni tehnice, Marian Sârbu a răspuns: "Probabil că în felul acesta, în loc de o creştere de 2,5%, vom vorbi de o diminuare a acestei creşteri, să spunem 1-1,5%".
"Dar, în opinia noastră, această constatare tehnică cu efecte economice importante nu anulează proiectele şi obiectivele de natură socială, pentru că, atunci când a mai fost recesiune în Europa, am fost singura ţară care a luat măsuri de austeritate fără precedent. Acum, cred că şi parteneriii noştri la nivel internaţional pot înţelege nevoia de recuperare a puterii de cumpărare a celor care au avut enorm de suferit în această perioadă", a adăugat Marian Sârbu.
El a spus că obiectivele sociale vor putea fi îndeplinite cu bani obţinuţi din aceleaşi surse din care se fac toate cheltuielile bugetare.
"Niciun fel de măsură de natură socială nu va trebui să exceadă deficitului bugetar convenit cu organismele internaţionale", a subliniat Sârbu.
El a precizat că, dacă se menţine deficitul asumat, obiectivele sociale pot fi atinse.
"După opinia mea, păstrarea obiectivelor legate de ceea ce am discutat cu FMI - dacă ne păstrăm în interiorul deficitului asumat, prin buget, şi a înţelegerii pe care o avem cu organismele intenaţionale - acele oboective de natură socială pot fi atinse. Oamenii au pierdut în ultimii doi ani procente importante din puterea de cumpărare", a spus Sârbu.