Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, joi, că, prin discursul său în Parlament referitor la revenirea salariilor bugetarilor, preşedintele Traian Băsescu a încălcat prevederile Constituţiei privind atribuţiile pe care le deţine şi a dat un semnal electoral înainte de alegeri.
"În primul rând, şi de astă dată domnul Băsescu îşi încalcă atribuţiunile constiuţionale. El a ieşit public ca să reteze salariile cu 25% şi consecinţa şi altor eliminări din venituri - reducerea veniturilor cu 40%. Nu era atributul său, era răspunderea Guvernului", a spus Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD a spus că Guvernul este cel care trebuie să se ocupe de astfel de chestiuni şi să vină în Parlament pentru a le prezenta.
"Să vedem, să aibă resursele necesare acest Guvern să repare măsura brutală luată cu doi ani în urmă tot la indicaţiile preşedintelui ţării. Dar cum spuneam, nu este atributul preşedintelui să vină cu astfel de chestiuni. Guvernul este cel care răspunde de asemenea chestiuni, merge în faţa Parlamentului, explică orice măsuri care sunt luate de natură economică şi salarială", a adăugat Iliescu.
El a spus că anunţul lui Băsescu privind revenirea salariilor la valoarea de dinainte este în discordanţă cu cel al premierului Ungureanu referitor la reducerea CAS.
"Deci este o discordanţă şi este, aşa cum spuneam, expresia unei amestec al preşedintelui ţării în treburi care nu-l privesc, îl depăşesc. El poate să consulte, poate să comande nişte chestiuni, să lase guvernarea să-şi asume răspunderea în legătură cu una sau cu alta. Altminteri apare, şi a fost receptat de opinia publică, cu chestiuni de natură demagogică, electorală. Vin alegerile, deci a dat un semnal electoral", a spus fostul şef de stat.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie "reîntregite" salariile bugetarilor.
Cu două zile înainte, premierul Ungureanu a declarat că Guvernul analizează o posibilă reducere a contribuţiilor de asigurări sociale într-o marjă cuprinsă între 3-5%, "sigur pentru angajaţi, poate şi pentru angajatori", dacă situaţia economică internă şi externă va favoriza aplicarea unei astfel de măsuri.