Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, miercuri, un discurs în plenul reunit al Parlamentului care a durat o oră şi 20 de minute şi în care şeful statului a abordat de la teme de politică internă şi externă, la subiecte cu impact social şi economic.
Traian Băsescu şi-a început discursul cu un apel adresat opoziţiei de a reveni la lucrările Parlamentului, care este locul de dezbatere a problemelor.
Şeful statului a continuat explicând necesitatea măsurilor de austeritate care au fost luate în ultimii ani, arătând că dacă acestea nu ar fi fost adoptate România ar fi ajuns în situaţia Greciei.
El a mulţumit majorităţii guvernamentale pentru că şi-a asumat aceste măsuri.
Totodată, preşedintele Băsescu a susţinut că acum trebuie găsite soluţii pentru ca de la 1 iunie salariile bugetarilor să revină la nivelul din anul 2008.
Traian Băsescu a reluat principalele teme pe care le-a susţinut în ultimul an, cum ar fi reorganizarea administrativ-teritorială, trecerea la Parlament unicameral cu 300 de membri şi introducerea votului uninominal pur, adoptarea unei noi legi a sănătăţii, crearea de noi locuri de muncă, creşterea producţiei de energie pentru ca România să devină independentă din acest punct de vedere.
Şeful statului a susţinut, de asemenea, ratificarea cât mai rapidă în Parlament a Tratatului de guvernanţă fiscală în cadrul UE.
Preşedintele şi-a încheiat discursul îndemnând la optimism şi dând asigurări că "România nu va face paşi înapoi chiar dacă Europa va fi în recesiune în a doua parte a anului".
La un moment dat, discursul lui Traian Băsescu a fost întrerupt de scandări ale unor persoane aflate în balcoanele plenului, care au strigat: "Demisia!", "Regele Mihai!" şi au aruncat hârtii pe care scria "Traian Băsescu, întâiul şi ultimul". Persoanele respective au fost evacuate de la balcoanele sălii de plen.
La discursul şefului statului au asistat doar parlamentarii puterii, opoziţia continuându-şi protestul parlamentar. De asemenea, la şedinţa plenului reunit au fost prezenţi membrii Guvernului, în frunte cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, precum şi şefi ai mai multor instituţii, între care directorul SIE, Teodor Meleşcanu, şi preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.