Medicii Spitalului de Pediatrie din Piteşti au reuşit, după o intervenţie de o oră, să-i extragă unui adolescent de 14 ani o ţepuşă de 40 de centimetri din braţ, după ce băiatul a încercat să sară gardul unei şcoli şi a rămas agăţat în fierul forjat al acestuia.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Pediatrie din Piteşti, medicii au pilit capul ţepuşei, pentru a netezi asperităţile rezultate în urma tăierii iniţiale a părţii de gard, realizată de către pompierii militari la locul incidentului, iar ulterior a fost efectuată intervenţia pentru extragerea acesteia din antebraţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Intervenţia chirurgicală a fost extrem de delicată, ţepuşa de fier forjat trecând milimetric pe lângă o pereche de nervi şi de vase de sânge. El a rămas agăţat în ţepuşă, totul a mers bine şi rapid, am intrat cu el în sala de operaţie. Iniţial, a fost retezată de pompieri, dar o parte a ei aşa după cum ştiţi a rămas în mână, noi am luat o pilă şi am îndepărtat asperităţile rezultate din tăiere, le-am răzuit, le-am pilit, ca la extragerea ţepuşei să nu provocăm şi noi leziuni. Practic, ţepuşa a trecut exact pe lângă pachetul vasculo-muscular al braţului, i-am lărgit incizia, am izolat pachetul vasculo-nervos, l-am ţinut cu mâna, iar domnul doctor Popa a scos, i-am reparat ţesuturile, am toaletat rănile, totul este bine. Nu a fost afectat osul, putea să-şi piardă braţul, putea să-i fie secţionat nervul, putea să fie mult mai grav. Am folosit o pilă, şi nu un polidisc, deoarece un polidisc era contraindicat, se încălzea metalul", a declarat dr. Vasile Stan, şeful echipei de chirurgi de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.
Potrivit sursei citate, adolescentul se va recupera în 10-12 zile, el având mare noroc că a scăpat aşa uşor.
"Sunt şi cazuri din acestea în medicină în care te minunezi cum a putut să scape numai aşa, Dumnezeu ştie. E un copil cuminte, foarte stăpân pe el", a mai spus dr. Vasile Stan.
Băiatul de 14 ani, George M., elev al Şcolii generale nr 13 din Piteşti, a fost transportat, marţi, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, după ce s-a rănit la mâna stângă cu o ţepuşă metalică de aproximativ 40 de centimetri care i-a rămas înfiptă în braţ în timp ce încerca să sară gardul unităţii de învăţămănt.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, elevul a rămas imobilizat într-un vârf al gardului din fier forjat al şcolii, iar la un moment dat ţipetele de durere au fost auzite de către locatarul unui bloc învecinat, care a sunat la Serviciul Unic de Urgenţă 112.
Elevul a venit mai devreme la cursuri şi a încercat să intre în curte, dar agentul de pază al unităţii de învăţământ nu i-a permis accesul în şcoală deoarece era cu mai mult de o jumătate de oră înaintea începerii cursurilor, conform regulamentului şcolii, astfel încât băiatul a ales să sară gardul, rămânând agăţat într-una din ţepuşele acestuia.
"Noi am luat măsura la şcoală de a nu permite accesul, prin firma de pază pe care o avem, decât cu o jumătate de oră mai devreme de începerea cursurilor de după-amiază deoarece veneau mulţi elevi mult mai devreme, făceau gălăgie şi perturbau procesul de învăţământ al celor aflaţi încă la ultima oră, a celor de la cursurile de dimineaţă, dar ştim că unii elevi nu respectă această dispoziţie şi mai sar gardul şi încearcă să să intre în curtea şcolii şi în clădirea acesteia. Copilul acesta a sărit gardul după ce a încercat să intre pe poartă, dar gardianul nu i-a permis accesul", a declarat directorul şcolii generale nr 13 din Piteşti, prof. Emil Necuta.
Elevul a fost transportat cu ambulanţa la spital, în stare stabilă.