Câteva zeci de perosane care contestă proiectul minier de la Roşia Montană s-au adunat miercuri la prânz în faţa ministerului Mediului pentru a picheta sediul instituţiei şi a-i cere demisia secretarului de stat Marin Anton, cel care conduce comisia ce urmează să decidă viitorul proiectului minier.
Protestatarii îl acuză pe Marin Anton că ar fi "un susţinător pe faţă" al controversatului proiect minier şi că de fapt ar lucra în favoarea investitorului Roşia Montană Gold Corporation.
Protestatarii agită bannere cu mesaje împotriva proiectului de la Roşia Montană şi scandează sloganuri împotriva secretarului de stat.
Pe unele dintre bannere se puteau citi mesaje precum "Kemikal Anton" sau "Dl. Marina Anton nu îţi cer demisia, îţi dau preaviz! Eliberează postul!"
"Numărul participanţilor este atât de redus pentru că doar pentru 50 de persoane am primit autorizaţie. Vă asigur că cei de aici reprezintă mult mai mulţi oameni, care fie din motive personale, fie din cauza restricţiilor impuse pentru protest nu au putut participa", a declarat Nicolae Rădulescu Dobrogea, unul dintre liderii organizaţiei Ecocivica şi unul dintre organizatorii manifestaţiei.
Protestatarii au adus cu ei şi un butoi pe care l-au umplut cu un lichid verde care să emite cianura, unul dintre protestatari prefecându-se că bea acel lichid aluzie la declaraţiilor mai multor oficiali ai Ministrului Mediului care garantau că vor bea apă din iazul de decantare al minei, în cazul în aceasta ar fi construită.
( 7 mar 2012, 18:42:58