Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, marţi, că există o deschidere pentru îmbunătăţirea taxei clawback, arătând că speră că va ajunge la o înţelegere cu companiile de medicamente astfel încât retragerile acestora de pe piaţa din România să fie cât mai rare.
"Recunosc că taxa de clawback poate fi îmbunătăţită şi există o deschidere pentru îmbunătăţirea acestei taxe. Sper că vom ajunge la o înţelegere şi aceste retrageri (ale companiilor de medicamente, n.r.), mai mult sau mai puţin demonstrative, mai mult sau mai puţin justificate, să fie cât mai rare. Categoric suntem deschişi să discutăm pe larg această problemă", a afirmat ministrul Sănătăţii.
Ritli Ladislau a spus că Ministerul Sănătăţii continuă dialogul cu producătorii de medicamente generice originale, pentru a optimiza mecanismele care sunt la nivelul pieţei, precizând că sunt tulburări şi el consideră că este nevoie de discuţii pe această temă.
Ministrul Sănătăţii a făcut aceste precizări la Comisia de sănătate, după ce deputatul PNL Horia Cristian i-a spus că are informaţii neoficiale potrivit cărora trei companii de medicamente pregătesc retragerea neoficială de pe piaţa românească.
Ritli a răspuns că nu ştie care sunt acele firme şi că nu are cunoştinţă de aceste retrageri neoficiale.
"Cert este că vom întreba şi sperăm că noi ne-am pregătit cu mecanismele, şi sperăm că vom găsi un partener disponibil de dialog", a adăugat Ritli.
El a mai spus că argumentul pe care îl va duce Ministerul Sănătăţii în faţa producătorilor de medicamente generice este "necesitatea asigurării unei asistenţe medicale corespunzătoare".
"Sper că partenerii noştrii înţeleg acest lucru. Noi nu putem să invocăm argumente comerciale sau financiare decât în limita disponibilului şi putem să asigurăm o credibilitate şi un mecanism corect pe piaţă", a adăugat Ladislau Ritli.
El a mai spus că Ministerul Săntăţii a identificat 140 de medicamente care au producător unic în domeniul caridiologiei, oncologiei, urgenţelor şi că va lua legătura cu fiecare, vor fi negocieri pentru stabilirea mecanismelor contracturale, care să garanteze "o previzibilitate de ambele părţi".
Ministrul Ritli Ladislau a fost la Comisia de sănătate însoţit de secretarul de stat Vasile Cepoi. La discuţii, dintre membrii Comisiei de sănătate au participat doar deputaţii PDL.
Taxa clawback este principalul mijloc de controlul al statului asupra cheltuielilor şi totodată un mijloc de protecţie a pacienţilor pentru a nu plăti mai mult şi a avea acces la tratament, spunea, săptămâna trecută, preşedintele CNAS, Lucian Duţă, precizând că nu sunt semnale că firmele ar pleca din cauza acesteia.
Companiile din Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) vor contesta administrativ şi juridic plata contribuţiei pentru finanţarea unor cheltuieli din domeniul sănătăţii, respectiv taxa clawback, şi ar putea elimina din portofoliu produsele mai puţin profitabile.
"Menţinerea acestei taxe în forma actuală poate avea consecinţe economice şi sociale grave, în primul rând pentru populaţie, prin dispariţia totală de pe piaţă a unor medicamente sau limitând accesul populaţiei la medicamente cu preţuri rezonabile, cât şi pentru companiile producătoare de medicamente generice", a spus preşedintele APMGR, Dragoş Damian.
El a mai spus că, în forma actuală, taxa este injustă şi ilegală, pentru că are ca bază de impozitare preţul de raft, care include adaosul distribuitorului, adaosul aplicat de farmacii şi TVA. În plus, taxa este calculată pe baza unor date eronate, furnizate în mod netransparent de către CNAS.