Dacia a prezentat marţi la Salonul Auto de la Geneva în premieră mondială monovolumul Lodgy, care poate fi comandat începând de miercuri, 7 martie, de clienţii din România, la preţuri pornind de la 9.500 euro cu TVA.
Lodgy, primul model Dacia produs în afara României, a fost prezentat de directorul operaţional executiv al Renault, Carlos Tavares, acompaniat de o trupă de muzicieni.
Dacia prezintă de asemenea marţi la Geneva noi variante ale modelelor Sandero şi Duster, denumite Stepway 2, respectiv Delsey (serie limitată pentru modelul SUV), potrivit unui comunicat transmis de companie cu ocazia evenimentului.
Monovolumul Lodgy poate fi comandat de clienţii din România începând de miercuri, în configuraţii cu cinci sau şapte locuri, cu preţuri pornind de la 9.500 euro (TVA inclus) pentru varianta Acces (5 locuri, motor pe benzină de 1,6 litri capabil de 85 cai putere) până la 14.700 euro pentru versiunea de top Laureate (7 locuri, motorizare diesel de 1,5 litri, 110 cai putere).
Lodgy are 4,5 metri lungime şi 1,75 metri lăţime şi este prezentat drept cel mai încăpător model din clasa lui. Portbagajul are un volum de 827 litri în configuraţia cu cinci locuri, respectiv 207 litri în varianta cu 7 locuri, care poate ajunge până la 2.617 litri în configuraţia cu 2 locuri.
În plus, modelul oferă alte spaţii de depozitare la interior ce însumează un volum de până la 30 de litri, se spune în comunicatul transmis de Dacia.
Clienţii pot opta pentru două motoare pe benzină, 1,6 litri 85 cai putere şi TCe 115 de 1,2 litri, cel mai nou propulsor pe benzină cu injecţie directă turbo din cadrul grupului Renault.
Oferta diesel cuprinde motorul 1,5 dCi, cu versiuni de 90 şi 110 cai putere.
O altă noutate adusă de Lodgy în gama Dacia este sistemul de nagivaţie şi multimedia disponibil ca opţiune pentru 300 de euro (TVA inclus), care include radio, USB, priză tip jack, Bluetooth şi sistem de navitaţie integrat cu touchscreen cu diagonala de 7 inci (18 cm).
Totodată, Lodgy introduce în oferta Dacia limitatorul de viteză, disponibil opţional pe versiunea Laureate, care îi permite şoferului să stabilească o viteză de rulare pe care nu doreşte să o depăşească.
Lodgy, cel de-al şaptelea model lansat de Dacia de la preluarea companiei de către Renault, este totodată primul autoturism dezvoltat de compania româneasă care nu este produs în România. Lodgy este produs la fabrica inaugurată de Renault în Maroc în luna februarie.
Automobile Dacia a vândut anul trecut 343.233 de automobile la nivel mondial, rezultat apropiat de cel din anul 2010.
În România, Dacia a vândut anul trecut 30.867 de autovehicule, cifra constituind o scădere de 15,9% faţă de numărul vehiculelor comercializate în 2010.