Senatorii din Comisia pentru învăţământ au dat, marţi, raport favorabil unei iniţiative legislative de modificare a Legii educaţiei naţionale, care prevede că personalul didactic se poate pensiona la sfârşitul anului şcolar chiar dacă împlineşte vârsta de pensionare în timpul anului.
"Personalul didactic din învăţământul preuniversitar se va pensiona la sfârşitul anului preuniversitar, chiar dacă îndeplineşte vârsta de pensionare în timpul anului. Deci nu va mai exista o discontinuitate a procesului didactic. Vor fi profesori la clasă care îşi vor continua în calitate de titular activitatea. Dacă vor dori să se pensioneze chiar la împlinirea vârstei, se vor putea pensiona. Se dă posibilitatea ca acel cadru didactic să îşi desfăşoare activitatea în calitatea de titular", a declarat preşedintele comisiei şi autorul iniţiativei legislative de modificare a Legii educației, senatorul PDL Mihail Hărdău.
Potrivit senatorului, membrii comisiei au mai decis că doi la sută dintre profesorii care împlinesc 65 de ani în timpul anul universitar pot fi menţinuţi anual printr-o analiză la nivelul fiecărei universităţi, în baza unui regulament stabilit prin carta universitară. "2 la sută din posturi pot fi ocupate de profesori care au vârsta de pesionare, dar pot fi păstraţi cu prevederea expresă de a nu putea ocupa nicio funcţie de conducere, indiferent dacă este de natură administrativă, didactică sau de cercetare. Aceasta este o chestiune care va stimula competiţia în rândul profesorilor universitari. Titlul de profesor universitar se obţine, în general, la 40-45 de ani şi până la 65 de ani poţi să realizezi o competiţie în ceea ce priveşte activitatea didactică şi de cercetare. Prin această chestiune se creează menţinerea de titular a oamenilor excepţionali din cadrul universităţilor", a precizat senatorul PDL.
La lucrările Comisiei pentru învăţământ nu au fost prezenţi senatorii Opoziţiei.
Iniţiativa legislativă urmează să fie supusă votului plenului Senatului.