Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a răspuns miercuri, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă susţine organismele modificate genetic, că poziţia lui este una politică şi nu ar fi bine să exprime ce simte.
"Eu am spus-o foarte clar că, atât timp cât ele sunt reglementate, vorbim ca şi în situaţia medicamentelor. Poziţia mea e o poziţie politică şi nu ar fi bine să exprim public ce simt eu", a spus Fuia.
Fuia a adăugat că dacă un produs este certificat prin parcurgerea unor etape de testare, de evaluare, şi din punct de vedere al securităţii alimentare, "asta este situaţia".
Săptămâna trecută, el a afirmat că poziţia României în privinţa OMG va respecta cadrul legal al Uniunii Europene.
La 8 februarie, când era ministru candidat la portofoliul Agriculturii, Fuia a spus că a consumat şi ar consuma oricând produse modificate genetic, atâta vreme cât acestea respectă condiţiile legale.
Noul ministru al Agriculturii a lucrat, în perioada 1995 - 2002, pentru unul dintre producătorii de OMG, Monsanto - SUA, având atribuţii pentru România sau la nivel regional, în Europa Centrală şi ţările din Comunitatea Statelor Independente, CIS.