Guvernul va stabili un set de acte şi lucrări notariale pentru care va fi eliminat tariful minim impus administrativ pentru un interval de un an, urmând ca în funcţie de rezultate lista să fie completată ulterior, a anunţat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
El a apreciat că sistemul, prezentat drept un "proiect-pilot", va genera o concurenţă mai puternică între cabinetele notariale şi va conduce astfel la reducererea taxelor.
Actele şi lucrările pentru care va fi eliminat tariful minim urmează să fie stabilite până la 6 martie şi introduse, până la începutul lunii aprilie, într-un proiect de lege elaborat în consultare cu cabinetele notariale, organizaţii neguvernamentale şi societatea civilă.
Tariful minim este stabilit în prezent de către ministrul Justiţiei, la propunerea Uniunii Notarilor.