Poliţia Română donează, vineri, 92 de metri cubi de material lemnos persoanelor afectate de ninsoare şi viscol din judeţul Ialomiţa, care au nevoie de ajutor, după ce poliţiştii au dus deja lemne sinistraţilor din Vrancea şi Buzău.
Poliţiştii români au strâns bani cu care au fost cumpăraţi de la Romsilva peste 700 de metri cubi de lemn. Aceştia au dus deja o parte din lemne familiilor sinistrate din judeţele Vrancea şi Buzău, urmând ca vineri să ajungă în localităţi din judeţul Ialomiţa, iar în zilele următoare să trimită transporturi în Călăraşi şi Brăila, potrivit unui comunicat de vineri al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Astfel, 92 de metri cubi de lemne, încărcate în camioane de la punctele din localităţile Axintele şi Dridu, vor fi distribuiţi la 86 de familii. Astfel, vor fi daţi 33 de metri cubi pentru 26 de familii afectate de ninsoare şi viscol din localităţile Axintele, Bărcăneşti, Vorăneşti, Coşăreni, Drăgoieşti şi Sineşti, iar alţi 59 de metri cubi vor ajunge la 60 de familii din Dridu, Adâncata, Maia, Răduleşti, Jilavele, Armăşeşti, Bărbuleşti şi Ciocârlia.
Camioanele sunt însoţite de poliţişti de la IGPR şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa şi vor ajunge la adresele identificate de către poliţiştii din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală, urmând să fie descărcate, cu ajutorul lucrătorilor de intervenţie rapidă, direct în curţile oamenilor.