Patriarhia a cheltuit în 2011 peste 54 de milioane de lei pentru ajutorarea sinistraţilor şi pentru activităţi social-filantropice, de cele 900.000 de servicii beneficiind 250.000 de copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau din centre sociale, potrivit unui bilanţ al instituţiei.
Patriarhia are 706 instituţii şi servicii sociale, dintre care 171 cantine sociale şi brutării, 58 de unităţi medicale şi farmacii, 80 de centre de zi pentru copii, 11 centre educaţionale, 46 centre de zi pentru vârstnici şi 22 de servicii de îngrijire vârstnici, 40 de centre comunitare, 35 de centre de tip familial, 39 grădiniţe sociale, afterschool şi şcoli speciale, 22 locuinţe protejate, 130 centre de informare, de consiliere şi centre de resurse, şase instituţii de învăţământ pentru adulţi, 33 de centre de urgenţă pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice, victime ale traficului de persoane, precum şi 13 campusuri de tabără.
În cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române se derulează în prezent 767 de proiecte şi programe sociale, din care 22 cu finanţare externă, 24 cu finanţare publică, 561 finanţate din fonduri proprii şi 160 cu finanţare mixtă.
În cadrul aşezămintelor social-filantropice şi prin intermediul programelor şi proiectelor sociale au fost acordate 895.350 de servicii sociale pentru 211. 495 de beneficiari. Este vorba despre 166.397 de servicii sociale pentru 105.717 copii din aşezămintele sociale ale bisericii şi statului, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere sau cu părinţii aflaţi la muncă în străinătate, de 40.987 de servicii sociale pentru 19.143 de persoane cu dizabilităţi (deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA), de 640.694 de servicii sociale pentru 74.752 de persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi care prezentau grave probleme de sănătate, de 47.272 de servicii sociale pentru 11.883 victime ale traficului de persoane, şomeri, victime ale violenţei familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităţilor naturale.
Patriarhia Română a cheltuit în 2011 pentru susţinerea activităţilor social-filantropice şi pentru sprijinirea sinistraţilor peste 54.000.000 lei, potrivit bilanţului prezentat, miercuri în Adunarea Naţională Bisericească.
În cadrul şedinţei, PF Daniel a cerut clerului să intensifice lucrările pastoral-sociale şi să găsescă noi modalităţi de promovare a solidarităţii umane şi cooperării responsabile, cu scopul rezolvării practice a problemelor sociale care confruntă majoritatea românilor pentru depăşirea crizei economice şi spirituale.