Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA informează, luni, că 330 de trenuri, din cele 1.947 înscrise în graficul de circulaţie, sunt anulate, măsura fiind luată pentru a permite intervenţia utilajelor pentru deszăpezire şi fluidizarea traficului în jumătatea de sud a ţării.
Potrivit sursei citate, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, din cele 1947 de trenuri înscrise în graficul de circulaţie pe întreaga reţea de cale ferată, au fost anulate 330 de trenuri, şapte linii de cale ferată fiind în continuare închise şi se acţionează cu pluguri pentru deszăpezire, iar pe 11 secţii circulaţia feroviară este restricţionată, trenurile circulând cu locomotive Diesel.
"Măsura de anulare a mai multor trenuri are drept scop fluidizarea traficului în jumătatea de sud a ţării, precum şi intervenţia cu utilajele pentru deszăpezire", se arată în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.
CFR precizează că pe liniile feroviare deschise traficului va încerca să menţină cel puţin un tren de călători pe relaţie, astfel încât să existe legături feroviare în aceste zone.
"Facem precizarea că, pe întreaga reţea feroviară funcţionează comandamentele teritoriale de iarnă în dispozitiv complet, regionalele de cale ferată fiind dotate cu utilaje de intervenţie - drezine pantograf şi pluguri de zăpadă - necesare în orice situaţie de urgenţă. Personalul feroviar activat va acţiona, funcţie de evoluţia acestor fenomene meteorologice, cu utilaje speciale de intervenţie, în acest moment fiind pregătire pentru intervenţie 129 de utilaje feroviare", se mai arată în comunicat.
Pentru perioada 13- 15 februarie operatorul naţional CFR Călători a decis ca în zonele afectate de atenţionarea cod portocaliu să nu se vândă bilete de călătorie cu anticipaţie, să se restituie integral contravaloarea biletelor pentru distanţa neefectuată în cazul în care trenurile înregistrează întârzieri, iar călătorii solicită acest lucru. Totodată, pasagerii vor putea călători, fără plata diferenţelor tarifare, la alte trenuri sau pe alte rute pentru care au bilete, în situaţia în care apar modificări în circulaţia trenurilor la care au bilete valabile.
De asemenea, de luni până joi, în trenuri se pot cumpăra bilete la tarif de casă, în situaţia în care călătorii nu au timp să-şi cumpere bilet din cauza modificărilor de circulaţie iar în situaţia anulării unui tren, călătorii vor fi directionaţi către alte trenuri cu aceleaşi destinaţii.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA recomandă pasagerilor ca în zilele în care este valabilă atenţionarea de cod portocaliu să călătorească numai dacă este absolut necesar şi înainte de efectuarea oricărei călătorii să solicite informaţii despre trenurile anulate şi despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.