Traficul pe sensul de intrare în ţară prin Vama Nădlac a fost restricţionat, luni, pentru camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone, astfel că TIR-urile rămân parcate pe teritoriul Ungariei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui anunţ făcut, luni, de Prefectura Arad, traficul pe sensul de intrare în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac pentru camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone a fost restricţionat "până la o dată ce va fi anunţată ulterior".
"Restricţia de circulaţie se impune din cauza fenomenelor meteo nefavorabile asociate de ninsoare şi viscol", se arată în anunţul Prefecturii Arad.
Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei de Frontieră Arad, în urma restricţiei impuse, camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone rămân în parcările de pe teritoriul Ungariei.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ramona Creţu, a declarat că totodată este restricţionată circulaţia pe DN 7 Nădlac - Deva şi pe DN 79 Arad-Oradea, iar camioanele de mare tonaj vor trebui să oprească în parcări.
Şeful secţiei Arad a Companiei de drumuri naţionale, Ioan Balint, a declarat că "măsura a fost luată de Comandamentul central de iarnă pentru a nu se bloca drumurile din sud".
"În judeţul Arad se circulă bine, asfaltul e curat, însă traficul greu nu este lăsat să ajungă în sudul ţării, unde sunt probleme", a afirmat Balint.
Unsprezece drumuri naţionale şi A2 Bucureşti – Feteşti sunt închise, luni dimineaţă, din cauza ninsorilor abundente.
Meteorologii au prelungit avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente până marţi la ora 14.00 şi au extins-o pentru jumătatea sudică a ţării, potrivit informării postate pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Astfel, de luni, ora 12.00 până marţi, ora 2.00, Codul portocaliu de ninsori abundente va fi valabil pentru toate judeţele din jumătatea sudică a ţării şi pentru Dobrogea.
Vor fi afectate municipiul Bucureşti şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea. Aici va ninge abundent, iar vântul va sufla cu rafale de până la 55 kilometri pe oră, stratul nou de zăpadă depăşind 30 - 50 de centimetri.
În intervalul menţionat judeţele Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Timiş vor fi sub avertizare Cod galben de ninsori.