Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că deşi uneori vorbeşte altfel decât Crin Antonescu, se completează reciproc în ceea ce priveşte obiectivele USL.
Ponta a spus că este de acord cu afirmaţia lui Antonescu privind adversarul politic al USL.
"Avem amândoi obiective comune. Chiar dacă uneori vorbim diferit, amândoi urmărim aceleaşi obiective", a adăugat el.
Ponta a spus, referindu-se la unii liberali care au criticat discursul pe care l-a ţinut în Parlament la învestirea Cabinetului Ungureanu, că aceştia nu au înţeles ce a vrut să transmită el.
"Nu o să mă schimb de acum încolo şi vreau ca şi Crin Antonescu să nu se schimbe. Chiar dacă nu vorbim la fel, ne completăm şi urmărim acelaşi obiectiv politic"”, a mai afirmat Ponta, referindu-se la nemulţumirile de ordin "stilistic" exprimate de Antonescu.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că liberalii nu se potrivesc "stilistic" cu "suflul nou" al discursului liderului PSD Victor Ponta, în Parlament, la şedinţa de învestire a Guvernului Ungureanu.
Antonescu a făcut un apel, în numele colegilor săi din conducerea partidului, la partenerii din USL, respectiv la PSD şi la PC, solicitându-le să nu uite nicio secundă cu cine se bat şi că lupta lor este împotriva regimului Traian Băsescu.