Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că ar fi "o naivitate" ca cineva să aibă încredere în Traian Băsescu în condiţiile în care "şi ultimul naiv din România, Emil Boc, tocmai şi-a pierdut jobul".
El a făcut această afirmaţie întrebat dacă îi va cere şefului statului, în cadrul întâlnirii de la Cotroceni, garanţii că va dizolva Parlamentul în cazul în care acesta nu va da votul de învestitură pentru următoarele două propuneri de guvern.
"Ce garanţie?! Asta e o naivitate să ai încredere în Traian Băsescu. Şi ultimul naiv din România, Emil Boc, astăzi tocmai şi-a pierdut jobul", a spus liderul PSD.
El şi-a declarat neîncrederea că cineva care îl cunoaşte pe Traian Băsescu îşi poate face iluzii că pot exista garanţii din partea acestuia.
"Aceasta ar fi o iluzie, o naivitate din partea noastră. Uitaţi-vă la Emil Boc. Există un om în această lume care să-i fi îndeplinit şi să-i fi suportat chiar orice? Şi rezultatul care este? L-aţi văzut de dimineaţă", a afirmat social-democratul.
Liderii USL urmează să meargă, de la ora 17.00, la consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu, vizând desemnarea unui nou premier, după demisia lui Emil Boc.