Peste 250 de localităţi din 16 judeţe sunt afectate din cauza vremii, 37 sunt izolate rutier şi feroviar, 203 sunt nealimentate total sau parţial cu energie electrică, 19 drumuri naţionale şi A2 Bucureşti-Lehliu sunt închise, iar 73 de drumuri judeţene sunt blocate, a anunţat, duminică, MAI
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru, a declarat că sunt afectate din cauza ninsorii, viscolului şi poleiului 252 de localităţi din 16 judeţe.
Militaru a precizat că 37 de localităţi sunt izolate din punct de vedere rutier şi feroviar, 203 sunt nealimentate total sau parţial cu energie electrică, în opt sunt disfuncţionalităţi la comunicarea fixă şi mobilă, iar în alte patru localităţi sunt dificultăţi în alimentarea cu apă.
El a precizat că autostrada A2 Bucureşti - Lehliu şi 19 drumuri naţionale sunt închise, iar pe şase drumuri sunt restricţii petnru traficul greu.
Totodată, 73 de drumuri judeţene sunt blocate, iar pe alte două se circulă îngreunat.
În urma emiterii codului portocaliu de ninsori şi viscol, CNADNR şi Poliţia de Frontieră iau în calcul închiderea punctelor de frontieră Giurgiu, Ruse, Bechet, Calafat şi Negru Vodă, a mai spus Marius Militaru.
El a precizat că din 26 ianuarie şi până în prezent au murit 34 de persoane din cauza gerului, iar serviciile de ambulanţă au transportat în adăposturi 2.493 de persoane găsite pe stradă, din care 256 în ultimele 24 de ore.
Marius Militaru a mai spus că 12.692 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt pregătiţi să intervină, cu 2.209 autospeciale. Poliţia are 3.060 de angajaţi şi 1.485 de autospeciale, Jandarmeria are 2.688 de oameni şi 345 de autospeciale, iar ISU are 6.944 de angajaţi şi 490 de autospeciale.
De asemenea, opt elicoptere MAI sunt pregătite de intervenţie, fiind înregistrate situaţii de urgenţă medicală la Tulcea şi Arad.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, va avea, de la ora 19.00, o videoconferinţă cu prefecţii.
Meteorologii au emis, duminică, cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru Bucureşti şi 19 judeţe, unde până miercuri dimineaţă va ninge viscolit, viteza vântului va depăşi la rafală 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri, alte 17 judeţe fiind avertizate cu cod galben.
Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de duminică, ora 18.00 şi până miercuri, ora 10.00, "va ninge viscolit în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, viteza vântului va depăşi la rafală 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m".
În noaptea de duminică spre luni va fi viscol în sudul Moldovei şi în Bărăgan, apoi se va extinde spre celelalte regiuni, atingând intensitatea maximă de luni, ora 14.00 până marţi, ora 18.
La începutul intervalului, în Dobrogea şi estul Munteniei vor mai fi precipitaţii mixte şi se va menţine poleiul, au precizat meteorologii.
Codul portocaliu a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi.
De asemenea, potrivit avertizării cod galben, în nordul şi centrul Moldovei, în Banat şi în zona de munte va continua să ningă, iar vântul va avea viteze de până la 30-40 de kilometri pe oră.
Codul galben a fost emis pentru judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Iaşi, Botoşani şi parţial pentru Sibiu, Braşov, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.
Mai multe drumuri naţionale din 16 judeţe ar putea fi închise începând de duminică, ora 16.00, măsura fiind luată pentru a permite intervenţia utilajelor de deszăpezire, în condiţiile în care intră în vigoare o avertizare meteo de cod portocaliu, a anunţat CNADNR.