Traficul pe Canal Dunăre-Marea Neagră a fost blocat, vineri, după ce un împingător s-a defectat din cauza gerului, iar alte două convoaie din spatele acestuia a trebuit să aştepte remedierea defecţiunii, navigaţia pe canal desfăşurându-se în aceste zile pe un şenal cu o lăţime de circa 20 de metri.
Din cauza gerului, Canalul Dunăre - Marea Neagră a îngheţat pe o lăţime de două treimi, reducând şenalul navigabil la puţin mai mult de 20 de metri.
"Convoaiele de barje pot circula doar pe mijlocul Canalului Dunăre - Marea Neagră, pe un şenal navigabil cu o lăţime de 23 - 24 de metri, restul din lăţimea medie, de 90 de metri, cât are canalul, fiind sub gheaţă", a spus reprezentantul pentru relaţii cu presa al CN "Administraţia Canalelor Navigabile" SA, Anca Tudoraşcu.
Astfel, pe canal se poate circula doar în şir indian, astfel că dacă un convoi are probleme blochează un sens de mers.
"O astfel de situaţie s-a şi petrecut vineri dimineaţă, când împingătorul Sidex 2, cu patru unităţi, a rămas blocat la kilometrul 35 din cauză că sistemul de răcire a îngheţat. Din acest motiv alte două convoaie au trebuit să oprească în spatele său, traficul fiind reluat după aproximativ o oră", a spus Anca Tudoraşcu.
De asemenea, navigaţia pe Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari este oprită din cauză că s-a format un pod de gheaţă.
La ora transmiterii acestei ştiri, toate porturile constănţene sunt deschise, atât cele maritime, cât şi cele fluviale, iar circulaţia rutieră în judeţul Constanţa se desfăşoară cu dificultate, dar nu există drumuri naţionale închise. În schimb, porţiuni de pe mai multe drumuri judeţene sunt închise din cauza viscolului, acţionându-se pentru deblocarea lor. În ceea ce priveşte traficul feroviar, au fost anulate şapte trenuri Regio, pe relaţiile Medgidia - Negru Vodă, Constanţa - Mangalia, Medgidia - Tulcea şi Ciulniţa - Călăraşi. De asemenea, trenurile IR 581 şi 584 sunt anulate pe relaţia Bucureşti Nord - Constanţa şi retur, la cererea CFR Călători.
Un număr de 61 de unităţi de învăţământ din judeţ au cursurile suspendate, iar alte 25 de unităţi de învăţământ au programul redus.