Un oficial din cadrul Frontului Naţional francez a postat pe blogul său caricaturi rasiste, între care una cu un Moş Crăciun român, "uşor de recunoscut" pentru că "intră pe uşă" şi pleacă "cu un televizor", relatează Le Parisien, în ediţia electronică de miercuri.
Într-una dintre aceste caricaturi, semnate de Stéphane Poncet, candidat din partea Frontului Naţional la alegerile legislative din Villeurbanne (Rhône), poate fi văzut un Moş Crăciun care are la subraţ un televizor. Imaginea este însoţită de următorul text: "Atenţie la Moş Crăciun venit din România. Uşor de recunoscut. Intru pe uşă şi plec cu televizorul".
Într-o altă caricatură este prezentată o persoană de culoare (cu nişte buze enorme), care explică: "Sunt prioritare locuinţele, locurile de muncă, ajutoarele sociale, este adevărat că în Franţa noi suntem de neatins şi chiar imposibil de expulzat atunci când comitem infracţiuni".
Vicepreşedintele FN, Loius Aliot, stânjenit în mod evident de aceste caricaturi, a declarat pentru postul de radio Europe 1 că este "surprins deoarece unele lucruri sunt în mod evident nedemne".
"După ce voi pleca din studio, mă voi informa şi vom trage toate concluziile", a adăugat el.