Oficialii Comisiei Europene şi ai FMI manifestă flexibilitate în ceea ce priveşte amânarea datei de liberalizare a preţurilor la energie şi gaze, în condiţiile în care parametrii economici ai UE s-au schimbat, astfel că probabil se va ajunge la un acord, afirmă vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely.
Liderii şi miniştrii UDMR s-au întâlnit, miercuri, la Guvern cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), una dintre teme de discuţie fiind liberalizarea preţului la energie şi gaze.
Borbely a arătat că UDMR susţine punctul de vedere al preşedintelui României şi "al Coaliţei de fapt", respectiv amânarea datei de liberalizare, şi că în acest caz există flexibilitate din partea instituţiilor internaţionale.
"S-au schimbat parametrii economici în UE, suntem într-o situaţie dificilă, vorbesc de Uniunea Europeană, şi mai ales către cetăţeni. Noi am vorbit de partea aceasta, pentru cetăţeni va fi foarte dificil să suporte unele cheltuieli dacă nu avem o amânare la liberalizarea preţului energiei. Din câte am observat, există o flexibilitate în ceea ce priveşte zona aceasta cu liberalizarea preţului la energie către cetăţeni. Cu liberalizarea la nivelul companiilor va fi o discuţie dificilă şi atunci va trebui să vedem. Sunt şi reglementări europene, evident, dar în zilele următoare vor fi finalizate aceste discuţii", a spus Borbely.
Atenţionat de jurnalişti că nerespectarea calendarului de liberalizare poate determina Comisia Europeană să iniţieze procedura de infringement, vicepreşedintele UDMR a arătat că oficialii UE au o anumită flexibilitate în acest sens.
"Evident, ei sunt circumpspecţi, dar, repet, au avut o anumită flexibilitate şi înţelegere în problema liberalizării faţă de consumatori. Aici, probabil că vom putea cădea de acord. Vreau să aduc aminte că şi alte ţări din UE îşi asumă unele riscuri, şi infringementul şi Curtea Europeană de Justiţie, în cazul în care, după analiza lor economică, ajung la anumite concluzii. Deci, va trebui să o discutăm după plecarea sau la sfârşitul discuţiilor cu FMI", a spus Borbely.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în contextul referirilor la îndeplinirea angajamentelor României faţă de FMI, că se va încerca o replanificare a liberalizării preţurilor la energie şi gaze, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici.