Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi membrii delegaţiei FMI, BM şi CE s-a încheiat, discuţiile durând aproximativ o oră.
La începutul întâlnirii, preşedintele Traian Băsescu le-a spus reprezentanţilor FMI, BM şi CE că semnalele de la Consiliul European informal de la Bruxelles sunt pozitive şi că, probabil, imaginea UE şi a zonei Euro va fi upgradată de către investitori.
"Tocmai m-am întors de la Bruxelles (de la lucrările Consiliului European informal - n.r.) unde semnalele sunt pozitive. Am ajuns la o înţelegere în cele din urmă şi cel mai probabil imaginea UE şi a zonei Euro va fi upgradată de către investitori. Am introdus câteva reguli în interiorul UE care sunt foarte apropiate de regulile FMI", a spus preşedintele Băsescu la începutul întrevederii.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, i-a transmis, la rândul său, şefului statutului că ţine de evidenţă faptul că angajamentul României de a-şi asuma regulile stricte ale UE privind managementul economic este în măsură să trimită semnale pozitive din partea României în toată lumea.
Luni seară, la Bruxelles, preşedintele Băsescu anunţa că marţi va susţine o conferinţă de presă referitoare la concluziile Consiliului european informal.