Rata şomajului, calculată după criteriile Biroului Internaţional al Muncii (BIM), a fost de şapte la sută în luna decembrie a anului trecut, în total fiind înregistraţi 703.000 de şomeri, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna decembrie 2011, rata şomajului BIM în formă ajustată sezonier a fost estimată la şapte la sută, în scădere cu 0,3 puncte procentuale, atât faţă de luna anterioară cât şi faţă de luna decembrie 2010.
Numărul şomerilor BIM (persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 74 de ani) a fost 703.000 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (727.000) cât şi faţă de aceeaşi lună din anul anterior (718.000).
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi (7,4 la sută) o depăşeşte cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (6,5 la sută).
"Pentru persoanele adulte (25-74 ani) rata şomajului BIM a fost estimată la 5,3 la sută pentru luna decembrie 2011 (5,6 la sută în cazul bărbaţilor şi 4,8 la sută în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 68,6 la sută din numărul total al şomerilor BIM estimat pentru luna decembrie 2011", se arată în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.
Şomerii în sens BIM sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.