Preşedintele Traian Băsescu a făcut "un apel" către întreaga clasă politică să privească atent la noul tratat de consolidare a disciplinei bugetare, pe care România va trebui să-l ratifice, precizând că politicienii trebuie "să pună armele bătăliei jos" şi să vadă opţiunile pentru anii următori.
"Dat fiind momentul extrem de important, decizia extrem de importantă luată în Consiliu, cred că este un moment în care politicienii, cel puţin pe această temă, trebuie să pună armele bătăliei jos şi să vadă care sunt opţiunile pentru anii următori", a spus el.
Şeful statului a menţionat că şi puterea şi opoziţia trebuie să fie responsabile legat de deciziile care vor fi luate.
Băsescu a făcut în acest sens un apel către toţi politicienii.
"Reiterez apelul la toată clasa politică să privească la acest tratat pe care va trebui să-l ratificăm sau nu. Opţiunea mea este să mergem înainte cu Europa. Numai împreună putem face faţă proceselor de globalizare", a precizat el.
Preşedintele Băsescu a mai spus că suntem în faţa unei opţiuni fundamentale, respectiv dacă "lăsăm copiilor noştri" o casă sau o datorie.
Şeful statului a menţionat că, dacă se ia decizia de a se lăsa copiilor "o casă", "mergem împreună cu cei 24", el referindu-se la cele 24 de ţări cărora România li s-a alăturat în susţinerea acestui tratat.
Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar, a anunţat preşedintele UE.