Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că în acest an "vom avea probabil două rânduri de alegeri, la două date diferite", vorbind în contextul demersurilor interne pentru viitoarea ratificare a Tratatului stabilităţii, coordonării şi convergenţei în Uniunea economică şi monetară
El a spus că, luni, la Consiliu European informal se va aborda problema formulărilor din tratat şi că România a cerut un răgaz de la ratificarea Tratatului, astfel încât să lucreze"relaxat" la revizuirea Constituţiei, pentru a răspunde exigenţelor documentului european.
"România nu are această formă legislativă şi atunci şi ar trebui să acopere riscul ca până la 31 decembrie să trebuiască să avem modificarea constituţională făcută, Am cerut un răgaz de la ratificarea tratatului", a mai spus Băsescu.
Întrebat în legătură cu un termen pentru "răgaz", Train Băsescu a precizat că este foarte dificil.
"În ceea ce priveşte răgazul, pentru noi ar fi foarte dificil, având în vedere situaţia politică să fim puşi în faţa termenului 1 ianuarie 2013. Este un an în care vom avea probabil două rânduri de alegeri, la două date diferite, va trebui un efort. Propunere este ca tratatul să intre în vigoare după ce este ratificat de 12 state, deci chiar mai puţin decât membrii zonei euro. Mâine vom vedea dacă se poate ajunge la acest deziderat. Dacă se va ajunge la el, va trebui să găsim formule ca propunerea introducerea prevederilor regulilor de aur, acest deficit structural de 0,5% să de facă obligatoriu la un an de la intrarea în vigoare a tratatului. Acum, ce trebuie interpretat, că este neclar în momentul de faţă, dacă de la intrarea în vigoare a tratatului şi până la introducerea în Constituţie poţi participa la summitul zonei euro, plecând de la propunerea că doar 12, din 25-26 ar fi necesar să ratifice tratatul, 12 din 25-26 câte au anunţat că aderă la tratat", a explicat preşedintele Băsescu.
UDMR va analiza săptămâna viitoare, în cadrul forurilor de decizie, oportunitatea declanşării alegerilor parlamentare anticipate, procedură care ar mai "linişti vocea străzii" şi ar asigura un consens cu opoziţia, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele politic al Uniunii, Laszlo Borbely.
Borbely a arătat că, având în vedere situaţia socio-politică actuală şi luând în considerare decizia Curţii Constituţionale, este necesar ca oportunitatea alegerilor parlamentare anticipate să fie supusă unei analize foarte serioase.