Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în contextul referirilor la îndeplinirea angajamentelor României faţă de FMI, că se va încerca o replanificare a liberalizării preţurilor la energie şi gaze, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici.
"Va trebui să încercăm o reprogramare la orizontul 2020 pentru populaţie şi 2015-2017 pentru agenţii economici".
Preşedintele a mai spus că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu premierul Emil Boc a rezultat că, în relaţia cu FMI, România "va fi cu toate obiectivele îndeplinite în linii mari".