Situaţia meteorologică actuală nu trebuie dramatizată, deoarece ninsorile din aceste zile îndeplinesc o condiţie necesară pentru ca România să aibă un an agricol bun, iar culturile din toamnă să nu fie compromise, consideră directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.
"Eu nu aş dramatiza, consider că este îndeplinită o condiţie necesară pentru anul agricol următor. Dacă aceste temperaturi veneau fără zăpadă, culturile din toamnă erau compromise. Sper ca joi să avem cel puţin 20 centimetri de zăpadă în zona de sud a ţării şi atunci condiţia necesară să sperăm la un an agricol bun este îndeplinită", a spus şeful ANM.
El a arătat că probleme determinate de condiţiile meteo mai pot fi înregistrate, începând cu noaptea de joi, doar în Dobrogea, dar fără intensificări mai ale vântului şi cantităţi de precipitaţii, şi că până în jurul datei de 8 februarie temperatura minimă va coborî spre minus 15-20 grade Celsius.
Capitala şi 17 judeţe din estul şi sudul ţării sunt sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol până joi seara.
Codul portocaliu a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa, Tulcea, Mehedinţi, Dolj, Olt şi sudul judeţului Argeş, unde va fi viscol, vântul va depăşi la rafală 80-90 de kilometri pe oră, determinând reducerea vizibilităţii sub 50 de metri şi troienirea zăpezii.