Aproximativ 2.800 de apeluri au fost înregistrate la linia gratuită Telverde 0 800 816 ABC pentru informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa I din anul şcolar 2012-2013, printre apelanţi fiind şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, care verifică funcţionarea sistemului.
"Avem întregistrate 2.800 de apeluri la Telverde 0 800 816 ABC. Chiar şi eu sun, prin sondaj, la liniile din diverse judeţe sau din Capitală, pentru a verifica funcţionarea sistemului. Pot sune că sunt linii ocupate mult timp. Este un semnal bun. Părinţii sunt interesaţi de înscrieri", a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
Potrivit ministrului, ABC reprezintă indicativul judeţului, cum ar fi de exemplu pentru Timiş 0 800 816 256, pentru Arad 0 800 816 257 şi pentru Bucureşti 0 800 816 021. Linia este deschisă de luni până vineri, între orele 9.00 şi 17.00.
"Fiecare părinte este important pentru noi şi fiecare copil este important pentru noi. Fiecare are problema lui, individuală, cazul unuia nu seamănă cu al altuia, de aceea îi invit pe părinţi să sune cu încredere la Telverde din judeţul lor, astfel încât să le dăm părinţilor o informaţie relevantă pentru cazul lor concret. Informaţiile pe care părinţii le primesc pe această cale precum şi informaţiile pe care le va primi fiecare în parte, în scris, sunt informaţiile corecte, orice altă informaţie este zvonistică dacă nu este confirmată astfel", a spunea, luni, ministrul Funeriu, cu o zi înainte de intrarea în funcţiune a liniei Telverde.
Potrivit ministrului, inspectorii generali vor fi evaluaţi în funcţie de modul în care vor comunica cu părinţii, astfel încât aceştia să fie bine informaţi cu privire la clasa pregătitoare şi la clasa I.
"Elemente importante ale evaluării inspectorilor generali vizează dialogul cu părinţii şi modul în care soluţionează problemele concrete ale acestora. Este datoria fiecăruia să fie proactiv şi permanent în ascultarea nevoilor părinţilor. Fiecare angajat din educaţie trebuie să înţeleagă că pentru un părinte nimic nu este mai important decât educaţia copilului său şi de aceea trebuie să mergem zilnic către dialogul cu părinţii", a mai spus ministrul Funeriu.
Ministerul Educaţiei introduce, din septembrie 2012, clasa pregătitoare, în care prezenţa este obligatorie, copiii învaţă jucându-se şi nu vor fi note sau calificative.
În clasa pregătitoare vor învăţa copiii care până la 31 august 2012 vor avea şase ani împliniţi sau, în cazuri speciale, cei care vor împlini această vârstă până la 31 decembrie 2012.
Măsura, prevăzută de Legea educaţiei, este "necesară întrucât România are astăzi cea mai bătrână populaţie şcolară la debutul învăţământului obligatoriu din Europa şi prin ea se urmăreşte trecerea firească de la joacă la învăţare", spunea recent ministrul Daniel Funeriu.