Preşedintele Traian Băsescu a rămas în Bucureşti de Ziua Unirii, în jurul orei 11.30, el aflându-se în zona Eroilor, la volanul unui autoturism Dacia Logan de culoare argintie.
Preşedintele Traian Băsescu era singur în maşină, iar în spatele său erau mai multe autoturisme ale Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), urmate de o dubă a Jandarmeriei.
Maşina preşedintelui se îndrepta spre Palatul Cotroceni.
În contextul mitingurilor de protest care au loc în Capitală şi în ţară de peste zece zile, şeful statului nu a participat anul acesta la manifestări publice cu ocazia Zilei Unirii, deşi fusese invitat inclusiv de prefectul de Vrancea să participe la ceremoniile organizate la Focşani.
Traian Băsescu a transmis însă un mesaj în care spune: "România are nevoie, mai ales acum, de loialitatea noastră, de eficienţa şi responsabilitatea noastră, oriunde am fi. (...) România suntem fiecare dintre noi şi toţi laolaltă".