Peste 345.000 de şomeri au ieşit anul trecut din evidenţa Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) prin încadrarea în muncă, 236.069 dintre ei fiind angajaţi pe perioadă nedeterminată, a declarat marţi, preşedintele instituţiei, Elvira Rodica Andronescu.
Preşedintele ANOFM a precizat că prin Programul naţional de ocupare a forţei de muncă a fost estimată angajarea a 324.000 de persoane la nivel naţional.
Elvira Rodica Andronescu a declarat că prin aplicarea măsurilor active au fost încadrate 366.113 persoane, în creştere cu 113 la sută faţă de cât fusese programat pentru anul 2011.
"Numărul şomerilor ieşiţi din evidenţe prin încadrarea în muncă a fost de 348.345, din care 236.069 au fost încadraţi pe perioadă nedeterminată, iar 112.276 pe perioadă determinată. Ponderea şomerilor încadraţi în muncă în totalul persoane încadrate prin programul de ocupare este de 95,15 la sută", a declarat preşedintele ANOFM.
Ea a mai precizat că ponderea şomerilor încadraţi în muncă în totalul şomerilor care au necesitat asistenţă în vederea ocupării unui loc de muncă (1.453.721) este de 23,96 la sută, iar gradul de ocupare a locurilor de muncă vacante (471.016) de către şomerii încadraţi în muncă este de 73,96 la sută.