Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu vor participa la manifestările oficiale de la Iaşi, cu prilejul aniversării Unirii Principatelor Române, a anunţat, vineri, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, care a făcut apel ca evenimentul să nu fie politizat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Gheorghe Nichita, totodată liderul local al PSD, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că şefii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au confirmat că vor fi prezenţi la Iaşi, în 24 ianuarie, pentru a participa la manifestările ce vor fi organizate în oraş.
"Am deja confirmare de la Victor Ponta, care a făcut rezervare pentru avion, iar azi (vineri - n.r.) am primit o confirmare şi de la Crin Antonescu. Ambii vor veni la Iaşi, de ziua Unirii", a spus Nichita.
Primarul Iaşiului a precizat că a trimis invitaţii şi preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastse, şi şefului Senatului, Vasile Blaga, dar că până în prezent nu a primit niciun răspuns.
"Vreau ca aceste acţiuni să nu fie politizate, dar nu putem să nu ţinem cont şi de realităţile de azi ale străzii. Oamenii sunt disperaţi şi nu putem scoate sărbătoarea Unirii din contextul actual în care se află România", a afirmat Gheorghe Nichita.
Primarul Gheorghe Nichita anunţa, săptămâna trecută, că în 24 ianuarie vor avea ample manifestări în oraş, cu prilejul aniversării Unirii Principatelor Române.
Astfel, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din centrul oraşului vor avea loc defilarea militarilor, slujba religioasă şi depunerile de coroane.
Imediat după aceste festivităţi, în zona centrală a municipiului vor fi împărţite participanţilor 10.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, puse la dispoziţie de către primărie.
În seara zilei de 24 ianuarie, în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi este programat un concert susţinut de Andra şi Marcel Pavel, după care va avea loc un foc de artificii.
Prefectul judeţului Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, declara, marţi, că manifestările prilejuite de aniversarea Unirii Principatelor Unirii ce vor avea loc în Iaşi se vor desfăşura normal şi că nu se vor lua măsuri speciale, pe fondul protestelor din ultimele zile.
Anul trecut, preşedintele Traian Băsescu a participat la manifestările de la Iaşi prilejuite de Ziua Unirii Principatelor, fiind huiduit puternic şi fluierat de mulţime atât în momentul în care i-a fost prezentat onorul şi a fost intonat imnul de stat, cât şi pe parcursul discursului pe care l-a ţinut în faţa celor peste o mie de persoane.
(20 ian 2012, 20:29:30