Aproximativ 450 de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a opta zi consecutiv, iar alţi 1.600 de oameni protestează în 11 localităţi din ţară a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru.
Potrivit situaţiei înregistrate până la ora 17.30, în Piaţa Universităţii din Capitală protestează aproximativ 450 de persoane, a precizat Marius Militaru.
Acţiuni de protest au loc, vineri, atât în Capitală cât şi în alte 11 localităţi, a mai spus Marius Militaru.
Manifestanţilor veniţi în Piaţa Universităţii, pentru a opta zi de protest, li s-au alăturat, de la ora 16.30, şi cadrele didactice care au protestat timp de o oră la Ministerul Educaţiei.
Cadrele didactice au ajuns în centrul Capitalei spunând că nu au venit ca sindicalişti, ci ca profesori şi că vor să ceară să fie respectaţi, să trăiască într-un stat de drept şi să aibă o viaţă mai bună pentru copiii lor.
Ca şi în zilele trecute, în momentul în care în Piaţa Universităţii vin grupuri mai mari de protestatari, jandarmii se grupează şi legitimează persoanele care par suspecte.
Manifestanţii scandează "Jos Băsescu" şi "Monarhia salvează România" şi au afişau bannere pe care scrie, printre altele, "Băsescu egal Ceauşescu", "Băsescu şi Boc v-au minţit, românii au sărăcit", "Diaspora, trezeşte-te", "Fie iarnă, fie vară, până pleci noi stăm afară", "Români, toată ţara vă aşteaptă în Capitală", "Nu mai putem răbda până vă judecă istoria, semnat Ciumpalacii", "Ciumpalaci din toate ţările, uniţi-vă", "Pierdut clasă politică, o declar nulă", "Vai de tine Românie, stat de drept în agonie, condusă de mitocani, de slugoi şi hoţomani", "Traian, lasă-ne, du-te pe insula Elena", "Schimb salariul de profesor cu salariul de parlamentar (şpaga inclusă)", "Pierdut guvern şi preşedinte, îi declar nuli".
Profesorii cer, alături de toţi protestatarii, alegeri anticipate şi demisia întregului Guvern. Ei au mai multe bannere cu imagini, una dintre ele înfăţişându-l pe Boc cu coasa adresându-se Morţii: "Vezi cucoană? aşa se face", sau alta care îi arată pe Boc şi pe Funeriu care sapă mormântul unde pun sicriul pe care scrie "Învăţământul", iar Băsescu le spune "Mai cu spor, mai cu spor".