Liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin au sosit la mitingul de la Arcul de Triumf, însoţiţi de Varujan Vosganian, Maria Grapini, Mihai Voicu, Titus Corlăţean, ei dând mâna cu unii dintre participanţii la manifestaţie.
Ponta, Antonescu şi Constantin s-au urcat pe o scenă amplasată în zona Arcului de Triumf.
Ponta poartă un fular roşu, iar Constantin a fluturat un steag tricolor.
După ce liderii USL s-au urcat pe scenă, a fost intonat imnul de stat.
Actorul Mircea Diaconu s-a adresat participanţilor la miting în deschiderea manifestării.
Naistul Gheorghe Zamfir şi jurnalistul Sorin Roşca Stănescu le vor vorbi participanţilor, conform desfăşurătorului manifestării, câte zece minute.
Vor urma la microfon, câte un sfert de oră, preşedintele PC, Daniel Constantin, liderul social-democrat, Victor Ponta şi preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Până la momentul transmiterii acestei ştiri au fost difuzate pe staţia de amplificare melodii precum "The final countdown", "Vreau o ţară ca afară", "We will rock you".
Printre participanţii la miting se numără Stelian Tănase şi actorul Costin Mărculescu.