Academia Română spune, într-un apel postat pe site-ul propriu, că nu poate trata cu nepăsare frământările actuale de pe scena publică şi politică, îndemnând întreaga clasă politică să dovedească, în acest moment delicat, maturitate, responsabilitate şi participare la dialog.
În apelul său, Academia Română spune că, prin tradiţie şi prin statut, nu participă direct la viaţa politică a ţării. Obiectivele sale presupun o totală independenţă faţă de ideologiile de partid şi faţă de orice angajament electoral, dar, ca instituţie de bază a naţiunii, Academia este un observator atent şi echidistant al societăţii româneşti, se spune în apelul semnat de Biroul Prezidiului Academiei Române.
"Poporul nostru este confruntat cu o gravă criză, care nu se mărgineşte la domeniul economic, ci priveşte ansamblul vieţii şi al viitorului său. Academia Română, un adevărat parlament cultural, este datoare să fie apărătoarea intereselor fundamentale ale românilor şi nu poate trata cu nepăsare frământările actuale de pe scena publică şi politică. În condiţiile actualelor mişcări politice, a nemulţumirilor cu privire la situaţia economică, dar şi morală din ţară, ne adresăm întregii clase politice, îndemnând-o să dovedească, în acest moment delicat, nu doar maturitate, responsabilitate, luciditate şi echilibru, ci şi bună-credinţă, cooperare şi participare la dialog", spune Academia Română.
Potrivit apelului, economia, educaţia, sănătatea, ştiinţa şi cultura naţională, exploatarea resurselor naturale ale României numai în interesul poporului român sunt probleme care îi preocupă pe membrii şi cercetătorii Academiei Române.
"Întreaga ţară aşteaptă de la oamenii politici soluţii economice şi sociale de dezvoltare durabilă a ţării, de atenuare a efectelor crizei economice. Aşteptăm o competiţie a ideilor bune, a programelor performante şi a acţiunilor perseverente, în dialogul atât de necesar pe scena publică şi la tribuna parlamentară. Pentru elaborarea şi aplicarea programelor de dezvoltare, Academia Română îşi oferă competenţa si experienţa, având ca exemplu activitatea iluştrilor noştri predecesori în multe momente grele ale României", se spune în apelul Academiei.
Totodată, Academia consideră că numai dialogul cu toate forţele politice, sindicale, patronale şi cu societatea civilă poate conduce la cele mai bune soluţii pentru România, soluţii bazate pe profesionalism, bună credinţă si moralitate.
"Elite, oameni competenţi şi performanţi, buni slujitori ai interesului naţional se găsesc în partidele politice, societatea civilă, economie, mediul academic şi universitar. Promovând chemarea lor la acţiune publică în comun, la dialog şi nu la confruntare, se pot găsi căi spre mai binele ţării şi al tuturor cetăţenilor săi", se mai spune în apelul Academiei Române.