Peste 300 de persoane au pornit, duminică seară, într-un nou marş pe străzile municipiului Cluj-Napoca, din Piaţa Unirii spre Prefectură, după ce un astfel de marş a avut loc şi în cursul după-amiezii, la manifestare participând şi suporteri ai echipei de fotbal U Cluj.
Iniţial, aproximativ 50 de persoane s-au adunat, în jurul orei 12.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, de unde au pornit ulterior într-un marş pe Bulevardul Eroilor până în Piaţa Avram Iancu, unde au stat aproximativ o oră, după care s-au reîntors în Piaţa Unirii.
Aici, lor li s-au alăturat alte persoane, între care şi membri ai galeriei de fotbal U Cluj, numărul protestatarilor ajungând la peste 300.
Din Piaţa Unirii, protestatarii au pornit într-un nou marş pe Bulevardul Eroilor, spre Prefectura Cluj, scandând "Fără violenţă", "La Prefectură, la Prefectură", "România stat poliţienesc", "Demisia", "Băsescu nu uita, poporul nu te vrea", La puşcărie, Băsescu la puşcărie", "Jos tiranul", "Jos marinarul".
Protestatarii au formulat o listă cu revendicări, despre care susţin că o vor înmâna, luni, prefectului Florin Stamatian, între care majorarea pensiilor şi salariilor şi suplimentarea bugetului pentru educaţie.
Unul dintre protestatarii din Piaţa Unirii a citit la un megafon lista care cuprinde unsprezece revendicări, printre care se numără demisia preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului, dar şi crearea unui sistem de sănătate echitabil şi în folosul cetăţenilor.
"Cerem demisia preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului şi crearea unui sistem de sănătate echitabil şi în folosul tututor cetăţenilor. Cerem suplimentarea bugetului pentru educaţie la şase la sută din PIB, majorarea pensiilor, majorarea salariilor cu 25 la sută, anularea contractului cu Roşia Montana Gold Corporation şi a legii privind comasarea alegerilor. De asemenea, vrem şi depolitizarea TVR. Lista cu revendicări o vom înmâna, luni, prefectului judeţului Cluj, Florin Stamatian", a spus protestatarul.
Sâmbătă, aproximativ o sută de persoane s-a adunat în jurul orei 14.00 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, susţinând că au fost invitate la manifestare prin intermediul reţelei de socializare Facebook.
Ulterior, participanţii la miting au pornit într-un marş pe Bulevardul Eroilor din municipiul Cluj-Napoca, până în Piaţa Avram Iancu, ei fiind escortaţi de poliţişti şi jandarmi.
Participanţii la acţiune au avut steaguri tricolore şi pancarte cu diverse mesaje, printre care: " La toamnă lacrimile vor fi portocalii", "România a votat la sănătate Arafat", "Nu puneţi cătuşe democraţiei", "Respect Raed Arafat", "Am încredere în Raed Arafat", "Sănătatea nu trebuie să devină un obiect de lux", "Pro Arafat, pro România", "La revedere domnule Băsescu", "Jos dictatorul, jos javra ordinară".
Totodată, oamenii au strigat "Jos Băsescu", "Băsescu demisia, "Arafat nu uita noi suntem de partea ta, "Anticipate, nu comasate", "Arafat respectat şi Băsescu arestat" "Clujul nu e PDL", "Hoţii, hoţii".
La miting a fost prezentă şi Alice Rotta, cea care protestase, anul trecut, timp de mai multe zile, în faţa sediului PDL Cluj, având două pancarte agăţate de gât pe care scria "Jos Băsescu" şi "Jos Guvernul Boc". Alături de Alice Rotta a fost şi soţul ei, omul de afaceri Răzvan Rotta.
La acţiune a participat şi preşedintele Colegiului Medicilor Cluj, Mircea Bârsan.
Jandarmii clujeni au împărţit persoanelor participante la manifestare fluturaşi cuprinzând prevederile Legii 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
Purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Cluj, Anda Pop, declara că a fost vorba doar de o acţiune de informare, în condiţiile în care manifestarea era neautorizată.
Acţiuni similare de protest au loc în mai multe oraşe din ţară şi în Capitală, până la ora actuală nefiind înregistrate incidente, după ce asemenea manifestaţii au avut loc în ultimele patru zile, la cea de sâmbătă seară, de la Bucureşti, înregistrându-se mai multe violenţe.
Iniţial, mitingurile spontane au fost declanşate pentru susţinerea doctorului Raed Arafat care şi-a dat demisia din funcţia de subsecretar de stat în Mnisterul Sănătăţii nemulţumit de proiectul Legii Sănătăţii şi ca urmare a unor divergenţe cu preşedintele Traian Băsescu.
Ulterior, participanţii la mitingurile spontane declanşate în Capitală şi în principalele oraşe din ţară au scandat lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a actualei guvernări, reclamând scăderea continuă a nivelului de trai, costurile prea mari ale întreţinerii, salariile şi pensiile mici, corupţia, politizarea excesivă, dar şi alte probleme, unele de ordin local.