Patru militari ce se duceau spre unitatea de la Breaza unde urmau să intre în tură au ajuns la spital, duminică, în jurul orei 6.20, după ce autoturismul în care erau a fost lovit de o maşină de teren aparţinând lui Tibor Selymes, condusă de o femeie de 33 de ani, în care se afla şi fostul fotbalist
Potrivit poliţiştilor rutieri, accidentul s-a petrecut în localitatea braşoveană, Timişul de Jos, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La volanul maşinii de teren, care aparţine fostului fotbalist şi antrenor Tibor Selymes, se afla o femeie în vârstă de 33 de ani, din Braşov, care nu a adaptat viteza la condiţiile de mers şi a intrat pe contrasens, unde a lovit autoturismul Hyundai în care se aflau cei patru militari.
Toate cele patru persoane rănite sunt militari din Braşov care se îndreptau către unitatea din Breaza.
În autoturismul de teren, marca BMW, se aflau şoferiţa C.D. şi Tibor Selymes, însă aceştia nu au fost răniţi.
"Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, autoturismul BMW X5 care se îndrepta dinspre Bucureşti spre Braşov, la kilometrul 155 pe DN1, în dreptul localităţii Timişul de Jos, a intat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu autoturismul Hyundai care venea din sens opus. La volanul maşinii de teren se afla o femeie, C.D. în vârstă de 33 de ani", a spus Cosmin Giosanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov.
Cei patru militari, cu vârstele între 20 şi 35 de ani, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov pentru îngrijiri. Unul dinte cei trei militari a rămas prins între fiarele autoturismului şi a fost nevoie de descarcerare acesta fiind în stare gravă.
"Am intervenit cu trei echipaje SMURD, o ambulanţă şi un echipaj de descarcerare. A fost o intervenţie dificilă pentru că a trebuit să îndepărtăm tot bordul şi să decopertăm tot autoturismul. Persoana rănită este în stare gravă şi a intrat în operaţie, la Spitalul Judeţean Braşov", a spus Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Braşov.
Circulaţia în zonă a fost blocată peste o oră până la degajarea carosabilului.