Patru persoane disponibilizate, în luna octombrie, de la Compania Naţională a Huilei (CNH), au intrat, de vineri, în greva foamei, nemulţumite că nu au primit ultima tranşă a plăţilor compensatorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Foştii mineri au intrat în greva foamei pentru că nu au mai primit cea de-a treia tranşă a plăţilor compensatorii cuvenite, respectiv şapte mii de lei fiecare.
"Am ajuns la concluzia că numai de acţiunile în forţă le mai pasă, altfel nu ne mai bagă în seamă. Stăm aici în grevă până ne dau drepturile băneşti. Nu vrem alte favoruri", a declarat Sabin Firizoiu, unul dintre cei patru mineri intraţi în greva foamei.
Foştii mineri s-au declarat deranjaţi de atitudinea reprezentanţilor Ministerului Economiei, despre care au spus că îi tratează ca "pe nişte măsele stricate".
"S-au folosit de noi, au ros ciolanul cu noi cât am fost activi şi acum ne-au aruncat. E a treia oară când facem greva foamei şi ei nu au învăţat nimic", a declarat un alt disponibilizat.
Oamenii spun că plăţile compensatorii ar fi trebuit plătite în trei tranşe, aferente lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie.
Surse din conducerea CNH au declarat corespondentului MEDIAFAX că sumele necesare pentru aceste plăţi se regăsesc în subvenţia pe care statul trebuie să o plătească unităţilor miniere ce vor fi închise până în anul 2018. Subvenţia nu poate fi însă, în acest moment, acordată legal, fără un aviz eliberat de Comisia Europeană. În noiembrie, reprezentanţii CE au apreciat că acel aviz ar putea fi dat în luna ianuarie a acestui an.
Greviştilor foamei li s-au alăturat, vineri, în faţa Companiei Naţionale a Huilei, zeci de ortaci, care s-au declarat nemulţumiţi de "indiferenţa autorităţilor faţă de sectorul minier". Aceştia au discutat cu greviştii, apoi au plecat.
"Având în vedere că nu a venit notificarea de la Bruxelles, avem într-adevăr o problemă de plată. Nu mă aştept să avem înţelegere din partea foştilor angajaţi până la sfârşitul lunii, când sperăm noi că putem face plata din ajutor de stat. Noi am vorbit la Bruxelles, conform graficului de accesare a subvenţiei, în ianuarie trebuie să primim avizul. (…) Sperăm că şi Comisia Europeană să se ţină de cuvânt", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX preşedintele Consiliului de Administraţie al CNH, directorul din Ministerul Economiei, Sorin Găman.
Guvernul a decis alocarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de opt milioane lei pentru minerii disponibilizaţi.
Ajutoarele se acordă pentru 900 familii de mineri de la exploatările miniere Petrila, Paroşeni şi Uricani, care urmează să îşi înceteze activitatea.