CFR SA şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport au semnat două contracte de finanţare cu o valoare totală de 258,7 milioane lei, cu TVA, (60 milioane euro) pentru lucrări de modernizare a instalaţiilor de centralizare electromecanică în 19 staţii de cale ferată.
Cele 19 staţii de cale ferată se află pe secţiile Siculeni-Adjud (judeţele Harghita şi Vrancea), cu o valoare a contractului este de 175,46 milioane lei, şi Ilia-Lugoj (judeţele Hunedoara şi Timiş), cu o valoare de 83,21 milioane lei.
"Prin modernizarea instalaţiilor de centralizare electromecanică (CEM) cu echipamente de ultimă generaţie se va asigura un grad sporit de siguranţă, prin îmbunătăţirea acţiunilor de comandă, de control şi de manevră a trenurilor în 19 staţii (Mihăileni, Nădejdea, Livezi Ciuc, Lunca de Sus, Lunca de Mijloc, Ghimeş, Palanca, Simbrea, Goioasa, Asău, Dofteana, Târgu Ocna, Cliciova, Mănăştiur, Făget, Margina, Costeiu, Holdea şi Dobra)", se arată într-un comunicat al CFR SA.
Durata totală de valabilitate a celor două proiecte, în cadrul perioadei de eligibilitate POS-T, este până la 31 decembrie 2015.
Sursa de finanţare este asigurată de Comisia Europeană (71,12%), prin Fondul European de Dezvoltare Regională, şi de la bugetul de stat (28,88%).
Strategia CFR SA privind instalaţiile de siguranţă a circulaţiei prevede modernizarea instalaţiilor de centralizare electromecanică (CEM) folosind echipamente de generaţie recentă, care să răspundă normelor de siguranţă, de exploatare şi de reducere a cheltuielilor de întreţinere.
Prin Programul Operaţional Sectorial de Transporturi (POST) 2007-2013, Ministerul Transporturilor beneficiază de fonduri europene de 4,6 miliarde euro, la care se adaugă cofinanţarea de la bugetul de stat, de 1,1 miliarde euro.