Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Europene Bogdan Mănoiu, fost şef al DAE, a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial, informează Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului a semnat, miercuri, un decret pentru numirea lui Bogdan Mănoiu în funcţia de consilier prezidenţial.
Bogdan Mănoiu a ocupat până în prezent funcţia de secretar de stat în cadrul MAEur. El a fost anterior şeful DAE, structură care s-a integrat în MAEur.
Mănoiu a mai lucrat la MAE, dar şi la Administraţia Prezidenţială, unde a fost, în perioada februarie - octombrie 2009, consilier de stat pentru relaţii internaţionale. În perioada iunie 2005 - decembrie 2008, Bogdan Mănoiu a fost de asemenea consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.