Senatorul PSD Sergiu Nicolaescu a declarat, marţi, în plenul Parlamentului, că revoluţionarii din Decembrie 1989 sunt astăzi bănuiţi, li se ridică drepturile, iar mâine poate vor fi şi judecaţi, arătând că revoluţionarii au dreptul să-i întrebe pe politicieni: "Ce aţi făcut cu ţara?".
Nicolaescu a vorbit, la şedinţa Parlamentului dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989, că revoluţionarii sunt cei care, în urmă cu 22 de ani, au intrat în lupta anticomunistă şi că astăzi nimeni nu are dreptul să ignore că, prin entuziasmul, forţa, tinereţea, abnegaţia şi jertfa revoluţionarilor, s-a creat şansa renaşterii României.
"Acei oameni nu au vrut puterea, dar au cucerit-o şi au oferit-o politicienilor. După 22 de ani, au dreptul să-i întrebe: «Ce aţi făcut domnilor cu ştafeta pe care v-am predat-o revoluţionarii în decembrie 1989? Ce aţi făcut cu puterea pe care am smuls-o comuniştilor şi v-am făcut-o cadou?»", a spus Nicolaescu.
El a arătat că se vede cu ochiul liber sărăcia celor mulţi, îmbogăţirea celor puţini şi proliferarea şi încurajarea "tacit şi tenace" a speculei şi a corupţiei.
Sergiu Nicolaescu a mai spus că astăzi revoluţionarii sunt bănuiţi, li se ridică drepturile şi probabil vor fi şi judecaţi.
"Azi suntem bănuiţi, ni se ridică drepturile revoluţionarilor, mâine vom fi, probabil, judecaţi: Ce am căutat în stradă acum 22 ani? De ce am făcut revoluţia?", a arătat senatorul PSD, adăugând că schimbarea regimului comunist este meritul şi sacrificiul celor care au ieşit în stradă pentru libertate.
"Faptul că viaţa unora s-a schimbat nemeritat de bine, iar a altora s-a schimbat în rău nu este rezultatul Revoluţiei, ci al trădării idealurilor acesteia", a încheiat Sergiu Nicolaescu.