Sumele plătite pentru taxa auto care trebuie recuperate vor fi returnate de către ANAF, a declarat marţi ministrul Mediului, Laszlo Borbely, care a adăugat că există resurse financiare pentru restituirea taxei.
Ministrul Mediului a subliniat că legea care prevede restituirea banilor din taxa auto trebuie să fie promulgată.
Borbely a spus că returnarea banilor se va realiza de către ANAF, el neputând însă preciza cât timp ar putea dura procedura, din momentul solicitării şi până la returnarea banilor.
Întrebat dacă există resursele financiare pentru restituirea taxei, ministrul Mediului a confirmat acest lucru.
Totodată, el şi-a exprimat speranţa ca taxa aflată în vigoare să fie plătită de toată lumea.
Laszlo Borbely a criticat faptul că în mass-media "s-a făcut reclamă cum să eludezi legea", lucru considerat inadmisibil. "Nu ne putem permite ca 43% din maşinile aduse din străinătate să fie mai vechi de 10 ani şi să nu taxăm", a declarat Borbely.
Taxa de poluare auto a fost adoptată, joi, de Camera Deputaţilor, care a fost forul decizional în cazul acestui proiect.
Actul normativ prevede, pe de-o parte, o reducere a taxei de poluare cu până la 25 la sută faţă de variantele anterioare, astfel că cei care au plătit-o în vechea formă pot cere rambursarea diferenţei.
Pe de altă parte, noua lege încearcă să aplice principiul "poluatorul plăteşte", astfel că noua taxă de poluare "va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă".