Lupta anticorupţie, demonetizată prin verdicte ale judecătorilor

Mai mult, şi Tribunalul Bucureşti a dat o soluţie de achitare într-un dosar cu cântec: cel al primarului oraşului Voluntari, Florin Pandele, în care au fost deferiţi justiţiei şi arhitectul şef al localităţii, şi secretarul general al administraţiei locale, etc.

Verdicte de achitare ale judecătorilor în dosare ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, calificate la momentul declanşării cercetărilor drept cazuri politice, confirmă susţinerile de-a lungul vremii: DNA - un instrument.

"Îngrijorarea" europenilor - multclamată - cu privire la împiedicarea luptei anticorupţie de către clasa politică de la Bucureşti cade în penibil, pentru că se pare că piedicile vin chiar din sistem.

În contextul dat de verdictele de achitare în procesele "marilor corupţi", susţinerile diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti cu privire la "continuitatea" în acelaşi ritm susţinut de a anchetelor DNA relevă autismul acestora, dar şi ignorarea faptelor confirmate de cei şase ani de mandat al celor care conduc Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Dacă în 2005, fostul ministru al Justiţiei (Alianţa PNL-PD), Monica Macovei - căreia anumite canale media i-au pus ştampila de unică persoană care luptă cu corupţia - nu ar fi fost atât de încrâncenat în planurile sale de reformă şi ar fi evitat adoptatea unor legi declarate ulterior neconstituţionale, mersul ar fi fost altfel, cu atât mai mult cu cât a existat voinţă politică. Dar, cu sprijinul ministerial şi nu numai, DNA a deschis dosare cu nume vehiculate în campania electorală: fostul premier Adrian Năstase, consilierul său Ristea Priboi, fostul secretar general al Guvernului, Şerban Mihăilescu, zis Michi Şpagă, etc.

În vara lui 2005, după ce şi-a asumat Guvernul Tăriceanu răspunderea pe pachetul legislativ proprietate şi justiţie, între PNL şi PD (devenit PDL) tensiunile s-au accentuat, culminând cu plecarea de la guvernare a democraţilor.

Conflictul dintre următorul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, şi preşedintele ţării, în vara lui 2007, a deschis calea dosarelor pe bandă, unul dintre acestea fiind cel al ministrului Muncii, Paul Păcuraru, astăzi achitat definitiv de faptele de corupţie imputate de DNA. Şi Chiuariu a fost trimis în judecată de DNA în legătură cu rezolvarea statutului juridic al unui imobil - proprietatea Poştei Române - asumată de Guvernul Tăriceanu, însă doar ministrul Justiţiei Chiuariu şi ministrul Comunicaţiilor Zsolt Nagy au fost deferiţi justiţiei.

Anul 2007 a fost anul în care s-a dovedit servilismul politic al conducerii DNA, faptul că dosare erau deschise, ţinute în sertare de către Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie şi conexe ale acestora şi lansate în momente politice, derapaje de la norme legale, situaţii consemnate oarecum într-un raport de control al inspectorilor judiciari ai Consiliului Superior sal Magistraturii. De altfel, acest raport, precum şi plecarea ministrului Chiuariu de la Justiţie au constituit semnalul după care activitatea DNA a intrat pe făgaşul pentru care instituţia a fost creată.

Tot în 2007, raportul de ţară pentru justiţie al Comisiei Europene trăgea semnal că sunt aşteptate condamnări în dosare de mare corupţie.

În 2008, Cătălin Predoiu a preluat portofoliul Justiţiei, conducându-l la început cu spaimă, încet, încet căpătând însă fermitate în deciziile sale. Tot în 2008, Predoiu i-a dat un semnal procurorului şef al DNA, Daniel Morar, când nu l-a propus pentru reînvestire, ci a venit cu altă nominalizare. Respingerea candidaturii Monicăi Şerbănescu la şefia DNA a fost la un vot în CSM, şi nici preşedintele ţării nu a comentat-o, astfel încât reconfirmarea lui Morar a fost aproape conjuncturală.

În februarie anul viitor, mandatul lui Daniel Morar expiră, el nemaiputând accede la şefia DNA.

Până atunci "nota de plată" a dosarelor de mare corupţie începe să vină.

Luni, 19 decembrie, două dosare de interes public ale DNA au primit soluţii de achitare.

Primarul oraşului Voluntari Florentin Pandele şi alţi cinci acuzaţi de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în cazul privind construirea ansamblului rezidenţial ATHOS, au fost achitaţi de către Tribunalul Bucureşti, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel a Capitalei.

Şi fostul ministru al Muncii, Paul Păcuraru, şi deputatul Ilie Morega au fost achitaţi luni de ICCJ, a cărei hotărâre este definitivă.

Însă, cea mai grea lovitură pentru DNA a constituit-o achitarea fostului premier PSD Adrian Năstase în dosarul Mătuşa Tamara, deşi concluziile procurorului de şedinţă au permis speculaţii în acest sens, întrucât a cerut o pedeapsă cu închisoare cu suspendarea executării.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 15 decembrie, achitarea lui Adrian Năstase pentru dare de mită, a lui Ioan Melinescu, preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii şi a lui Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită. DNA a făcut recurs la completul de cinci judecători al ICCJ.

Însă soluţia în primă instanţă (complet de trei judecători) în dosarul "mătuşa Tamara" va rămâne impregnată şi, dincolo de ce se va decide mai departe, greu se va mai schimba percepţia că "baştanii scapă", nemaicontând că fostul premier mai este judecat în alte dosare ale DNA.

Dosarul se referă la provenienţa şi circumstanţele depunerii sumei de 400.000 de dolari în contul Danielei Năstase, soţia lui Adrian Năstase. Conform unui contract de vânzare-cumpărare, suma de 400.000 de dolari, depusă în numerar la o bancă, provenea din vânzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri şi a altor bunuri de valoare de către mătuşa Danielei Năstase, pe nume Tamara Cernasov.

Într-un alt dosar "cu cântec", în 24 februarie 2011, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, fiul acestuia, fostul preşedinte al FC Naţional Gino Iorgulescu şi un fost angajat al Ligii au fost achitaţi în procesul în care erau acuzaţi de tranzacţii imobiliare suspecte, de către Tribunalul Bucureşti, decizie confirmată în 2 noiembrie şi de către Curtea de Apel Bucureşti, urmând să hotărască definitiv Înalta Curte.

În 11 mai 2011, decanul Baroului Vaslui, Petru Blăniţă, judecat pentru trafic de influenţă, a fost achitat definitiv, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respingând recursul procurorilor anticorupţie, nemulţumiţi că magistraţii au stabilit că fapta imputată avocatului nu există.

În 11 iunie, instanţa supremă i-a achitat definitiv pe doi angajaţi ai unei firme arestaţi într-un scandal, în 2006, privind mituirea cu 60.000 de euro a unor funcţionari din cadrul Primăriei şi Consiliului Local Pantelimon, judecătorii apreciind că faptele de care erau acuzaţi inculpaţii nu există. Constantin Niculae şi Matei Marin au fost achitaţi în baza articolului 10, litera a, Cod procedură penală. În 27 decembrie 2006, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe cei doi, angajaţi ai unei firme (paznici), care ar fi preluat 60 de mii de euro de la sirianul Radwan Aktaa şi de la Petra Dumitrache şi ar fi dat-o unor funcţionari din cadrul Primăriei şi Consiliului Local Pantelimon.

Lupta anticorupţie în România a început în forţă din decembrie 1996, când puterea a fost preluată de CDR, însă toate cazurile de mare corupţie de atunci s-au soldat cu achitări ori restituiri la Parchete, unde s-au clasat. În unele cazuri acuzaţii s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, România fiind condamnată la despăgubiri.

Astăzi, diferenţa este că procurorii sunt independenţi, având mai multă forţă profesională, garantată de Statutul magistraţilor.

Din decembrie 2004, când au intrat în vigoare legile magistraţilor, independenţa a fost în multe cazuri înţeleasă greşit, atât de procurori cât şi de judecători, sancţionarea lor pentru grave abateri, neglijenţe, rea-credinţă fiind iluzorie.

Niciun magistrat nu a fost obligat să plătească din buzunar erorea pe care a comis-o într-un dosar, iar sistemul judiciar, extrem de conservator, ştie să respingă orice proiect de reformare a Inspecţiei Judiciare sau lege privind răspunderea magistraţilor.

Codul civil arată că buna credinţă (concept fundamentat de juristul roman Cicero) are un rol important în activitatea organelor judiciare, iar existenţa ei se manifestă în adoptarea unor soluţii temeinice şi legale.

În ultimii ani, însă, soluţiile date de magistraţi duc la sentimentul că buna credinţă este utopică.