Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, vineri, la Timişoara, că, în urma unei întâlniri avute cu studenţii la Drept de la Universitatea de Vest, a ajuns la concluzia că "rigorile legii sunt aplicate în România cât de bine se poate în circumstanţele curente".
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, vineri, după o ceremonie de depunere de coroane la monumentul Crucificării, dedicat eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989, că în cursul dimineţii a fost prezent la o întâlnire cu studenţii la Drept şi Ştiinţe Politice de la Universitatea de Vest în urma căreia a tras concluzia că "rigorile legii sunt aplicate în România cât de bine se poate în circumstanţele curente", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Cred că rigorile legii sunt aplicate în România cât de bine se poate în circumstanţele curente. Că sunt ambiţioase, vor deveni mai bune, lucrăm la asta în Statele Unite la fel cum dumneavoastră faceţi acelaşi lucru în România. Am petrecut cea mai mare parte a acestei dimineţi (vineri dimineaţă - n.r.) cu 35 - 40 studenţi de la Drept şi Ştiinţe Politice şi am discutat despre această problemă, cu alte cuvinte cum putem să realizăm visul celor care şi-au sacrificat vieţile în România, la fel cum încercăm să facem acelaşi lucru şi în Statele Unite. Am fost foarte impresionat de cele auzite, aceştia fiind tineri străluciţi, care vor să schimbe lucrurile în bine, în România. Ei îmi amintesc de tinerii americani care vor să facă acelaşi lucru în America", a spus Gitenstein.
În ceea ce priveşte ceremonialul de depunere de coroane la monumentul eroilor martiri, Gitenstein a spus că a fost emoţionat, simţind "bucuria şi tristeţea" celor prezenţi faţă de cele întâmplate în decembrie 1989.
"Evenimentul la care am participat astăzi a fost foarte emoţionant pentru mine, puteai să simţi energia, pasiunea, bucuria, dar şi tristeţea oamenilor prezenţi la eveniment faţă de cele întâmplate în decembrie 1989", a spus Mark Gitenstein.
La ceremonia de depunere de coroane la monumentul Crucificării au mai participat oficialităţi locale, printre care şi primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, şi reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene Timiş.