Precipitaţiile estimate în perioada următoare, predominant sub formă de ploaie, nu vor rezolva problema secetei pedologice în zonele agricole din Sud-Estul teritoriului, iar debitele medii zilnice vor fi în creştere doar pe râurile din jumătatea de Vest a ţării, informează, miercuri, MMP.
Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU) din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP) s-a întrunit, marţi, în şedinţă extraordinară, temele fiind efectele secetei şi măsurile pentru ţinerea sub control a acestor efecte.
MMP precizează că, referitor la seceta pedologică, prognoza meteorologică pe termen mediu estimează că, în intervalul 13 - 20 decembrie, vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, la scara întregii ţări, mai însemnate cantitativ în regiunile din vestul, nordul şi centrul teritoriului.
"În aceste condiţii, fenomenul de secetă pedologică cu diferite grade de intensitate (moderată, puternică şi local, extremă) se va menţine în special în zonele agricole din sud-estul teritoriului", se arată în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.
În ceea ce priveşte seceta hidrologică, debitele râurilor au înregistrat valori cuprinse, în general, între 30-50 la sută din mediile multianuale lunare, cele mai mici valori (sub 30 la sută din mediile multianuale ale lunii decembrie) înregistrându-se pe: Crişuri, Timiş, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt inferior, Râmnicu Sărat şi Bârlad.
Specialiştii informează că debitele medii zilnice vor fi în creştere pe râurile din jumatatea de vest a ţării ca urmare a efectului combinat al precipitaţiilor prognozate, propagării şi cedării apei din stratul de zapadă din zona de munte, coeficientul mediu de umplere al lacurilor fiind de 55,5 la sută, ceea ce pune în siguranţă alimentarea cu apă a populaţiei.
Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit o serie de măsuri, care se referă la asigurarea exploatării raţionala a lacurilor de acumulare aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi SC Hidroelectrica SA, astfel încât sǎ se realizeze un grad de umplere al lacurilor care să asigure alimentarea cu apă a populaţiei şi funcţionarea centralelor hidroelectrice şi la continuarea monitorizării permanente a secţiunilor de control de pe cursurile de apă de către Administraţiile Bazinale de Apă din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" pentru a identifica debitele de avertizare a utilizatorilor de apǎ şi pentru a lua mǎsurile ce se impun conform procedurilor existente.
Specialiştii au mai decis să continue transmiterea avertizărilor, informărilor şi prognozelor meteorologice şi hidrologice tuturor instituţiilor cu atribuţii în gestionarea acestui tip de risc.
Ei au amintit că din 22 noiembrie au început să fie aplicate prevederile Planului de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare etapa I, pentru bazinul hidrografic Dunărea pe sectorul Chiciu - Cernavodă - Hârşova, la folosinţele care se alimentează cu apă din Dunăre, iar pentru îndepărtarea depunerilor aluvionare de pe şenalul navigabil, din 25 noiembrie, au fost efectuate lucrări de dragaj pe fluviul Dunărea în punctele critice Reni, aval, Mm61- Mm63 şi Isaccea de către Administraţia Fluvială a Dunării de Jos RA Galaţi.