Preşedintele Traian Băsescu a făcut o baie de mulţime, joi, la Arcul de Triumf, după încheierea paradei militare de Ziua Naţională, la care a asistat.
Parada militară organizată în Capitală a durat aproape două ore şi s-a desfăşurat fără incidente. La eveniment au participat aproximativ 7.000 de persoane.
După încheierea paradei, preşedintele Băsescu a plecat de la tribuna oficială către maşina prezidenţială. El s-a urcat în maşină, însă după câţiva metri autoturismul a oprit, iar preşedintele a coborât şi s-a îndreptat spre mulţime.
Preşedintele Băsescu a dat mână cu zeci de persoane. Au fost însă şi oameni care i-au adresat reproşuri, precum şi unii care l-au huiduit.
După câteva minute, preşedintele a urcat în maşină, însă doar pentru a traversa Piaţa Arcului de Triumf şi coborî din nou pentru a da mâna cu oamenii. El a a făcut o nouă baie de mulţime, după care s-a urcat în maşină şi a plecat.