Preşedintele Traian Băsescu a înaintat în grad, miercuri, înaintea Zilei Naţionale, mai mulţi oficiali din MAI, deşi şeful statului a criticat în mai multe rânduri Poliţia şi a renunţat, pentru aproape un an, la serviciile instituţiei după un miting al poliţiştilor din septembrie 2010.
Preşedintele a semnat decretul privind înaintarea în gradul de chestor-şef de poliţie a chestorului principal Dănuţ Tudor, potrivit Preşedinţiei.
De asemenea, preşedintele a semnat decretele prin care îi înaintează în gradul de chestori-şefi pe Aurel Vlădulescu şi Ioan Buda.
De asemenea, comisarii-şefi Lucian-Ioan Muntean, Dumitru Jianu, Niculae Marinescu, Bogdan Mihail Ivănescu şi Ioan Liviu Tăut au fost avansaţi la gradul de chestori de poliţie.
Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie, în septembrie 2010, când ministru de Interne era Vasile Blaga, ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, decizia fiind luată în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la un marş de protest.