Turismul de conferinţe şi evenimente din România este în scădere de la an la an, din cauza crizei economice şi a preţurilor mari care le depăşesc pe cele practicate de ţările din zonă, a declarat marţi agenţiei MEDIAFAX Roxana Bălcescu, director adjunct al agenţiei de turism CMB Travel.
"Sunt din ce în ce mai puţini cei care practică în România turismul de congrese, conferinţe şi evenimente, atât din cauza crizei economice, cât şi a preţurilor mari practicate. În Ungaria, tarifele sunt mai mici cu 30%, iar în Cehia şi Bulgaria cu 20%, şi vorbim de tot ce înseamnă pachet de conferinţă, adică închirierea sălilor, cazare, echipamente tehnice şi mese", a spus directoarea CMB Travel, agenţie la a cărei cifră de afaceri organizarea de conferinţe şi evenimente contribuie cu 40%.
Ea a spus că în România doar 10% din numărul turiştilor care vin pentru evenimente sunt străini, procentul mic fiind explicat nu doar de tarifele mari, ci şi de infrastructura rutieră proastă.
"România pierde întotdeauna la preţ în faţa ţărilor din zonă. Hotelurile româneşti n-au scăzut preţurilor pentru organizarea de evenimente în ultimii trei ani, cu toată criza economică, ba chiar la sfârşitul verii începuseră să le crească", a spus Bălcescu.
Ea a afirmat că piaţa de conferinţe a scăzut cu 15% în 2009, în 2010 a stagnat, iar în acest an începuse să crească uşor, pentru ca de la începutul toamnei să scadă din nou.
Turiştii străini care vin în România pentru conferinţe şi diverse alte evenimente ajung în general în Bucureşti sau pe Valea Prahovei, Sighişoara şi Sibiu.
"Pentru ei e de neînţeles cum de nu poţi închiria un castel, chiar dacă acesta aparţine statului", a mai spus Roxana Bălcescu.
Ea a adăugat că cele mai active companii la organizarea de team building-uri şi conferinţe sunt cele din industria farmaceutică, auto şi IT.